Gigi Becali, finanțatorul echipei FCSB, a vorbit după eșecul usturător cu CFR Cluj, scor 1-4, despre transferurile pe care ar putea să le realizeze în următoarea perioadă.
CFR Cluj și FCSB s-au întâlnit în cadrul etapei a șaptea din Liga 1, în Gruia, iar campioana s-a impus cu scorul de 4-1, după golurile marcate de către Omrani, în minutul 30, Sigurjonsson, în minutul 56, Deac, în minutul 67, și Alibec, în minutul 73. Pentru roș-albaștri a punctat Ianis Stoica, în minutul 90.
Deși a promis că nu va mai ieși public să vorbească despre echipă, Gigi Becali a anunțat ce jucători ar putea ajunge în următoarea perioadă la FCSB.
Gigi Becali a anunțat că așteaptă un răspuns din partea rivalilor de la Dinamo, pentru transferul lui Deian Sorescu, dar și din partea clubului Astra Giurgiu, pentru Valentin Gheorghe.
„Vorbim de transferuri dacă pleacă un jucător. Vine azi Keseru, o să vedeți. Le-am făcut ofertă celor de la Dinamo pentru Sorescu. Dacă o acceptă bine, dacă nu, să fie sănătoși.
Eu, la Vali Gheorghe, știam că îl dau împrumut cu procente, iar acum le-am transmis că vrem să îl luăm definitiv cu procente până în vară. Nici nu am ce să vorbesc dacă i-am dat lui Edi toată încrederea”, a spus Gigi Becali, la Pro X.
Florin Prunea este de părere că această mutare nu ar fi un capăt de țară, având în vedere faptul că Deian Sorescu nu este dinamovist „pur-sânge”.
„Nu există altă variantă în momentul de față. Sorescu nu pot spune că e un mare dinamovist, nu a crescut la Dinamo. A venit de la Timișoara și și-a făcut datoria la Dinamo. Să recunoaștem că între Dinamo și FCSB nu există decât o rivalitate între suporteri, dar FCSB e departe de Dinamo în ceea ce privește lotul.
Eu cred că plecarea lui Sorescu la FCSB e singura variantă pentru a scoate clubul de unde e. Nu știu cât e de legal! Important e să se ridice interdicția la transferuri, dacă nu îi va fi foarte greu lui Dinamo să se mențină în Liga 1”, a spus Florin Prunea, la Pro X.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER