Superstarul Kylian Mbappe rămâne la PSG, după ce Real Madrid a decis să se retragă de la negocieri, susțin cei de la Goal.com.
Campionul mondial francez rămâne pe Parc des Princes, după ce nu s-a ajuns la niciun acord între cei doi giganți ai fotbalului mondial.
Deși inițial au fost încrezători că transferul de senzație al campionului mondial francez poate fi realizat înainte de finalul perioadei de transferuri din această vară, șefii lui Real Madrid, în frunte cu Florentino Perez, nu au fost de acord să ofere suma de 200 de milioane de euro solicitată de PSG pentru atacantul de 22 de ani. Goal.com a făcut anunțul: Perez s-a retras de la negocieri! E pentru prima oară când celebrul „Don Florentino” pățește așa ceva cu un „galactic” pe care îl vrea, semn că șeicii rămân o forță la nivel planetar.
Așa cum se prezintă lucrurile în acest moment, Mbappe își va duce la bun sfârșit acest ultim an din contractul său cu PSG, când va avea ocazia unică să joace alături de Neymar și de Messi.
Real Madrid va trebui acum să aștepte cel puțin până la următoarea perioadă de mercato din iarnă pentru a încerca din nou să o convingă pe PSG să își vândă una dintre bijuteriile din atac.
Lovitura dură primită de madrileni în acest moment, după ce au fost convinși total că PSG va accepta ultima lor ofertă, de 180 de milioane de euro, s-ar putea să se întoarcă în favoarea lor în decurs de doar câteva luni de zile.
În decembrie, Mbappe va intra în ultimele 6 luni de contract cu PSG și va putea semna cu orice club va dori, iar pentru Real Madrid suma de transfer oferită parizienilor în schimbul atacantului de 22 de ani va scădea exponențial.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER