Dan Petrescu a revenit la CFR și pregătește revoluția la nivel de management. Patronul Neluțu Varga vrea să facă totul în colaborare cu „Bursucul”, iar acesta îl vrea președinte pe Adrian Ilie, după ce variantele Florin Prunea și Dani Coman au picat!
Dan Petrescu a făcut ce a făcut și a scăpat de actualul dușman și fost prieten, președintele Marian Copilu. Acesta este artizanul CFR-ului care a dominat România în ultimii patru ani, dar Petrescu nu se mai înțelege de nicio culoare cu Copilu după ce oficialul l-a concediat în ultimul mandat al lui „Super Dan”. Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, Petrescu i-a ”lucrat” pe Copilu și pe Șumudică la Varga, iar acum patronul CFR-ului este dispus să pună un președinte ales de Dan Petrescu.
Sursele ProSport susțin că Petrescu și Varga sunt în discuții avansate cu fostul mare atacant al echipei naționale și al Valenciei, Adrian Ilie (47 de ani). Petrescu și ”Cobra” Ilie au fost colegi la echipa națională a României în perioada 1993 – 2000. În ultimii ani, Ilie a stat în umbră când a venit vorba de fotbal.
S-a ocupat de afaceri în mai multe domenii și a mai activat pe piața transferurilor de jucători, în rol de impresar.Ilie a mai fost dorit recent și de conducătorii noului proiect de la FC Brașov. Aceștia i-au propus lui ”Cobra” tot postul de președinte, dar Adi nu a dat curs. Rămâne de văzut dacă Adi Ilie va accepta să vină alături de Petrescu la Cluj sau îl va refuza.
„Sunt implicat în impresariat, lucrez mai puțin în România, mai mult în străinătate. L-am dus, de exemplu, pe Derlis Gonzalez la Dinamo Kiev, de la FC Basel, transfer de zece milioane de euro. Eu n-am luat bani de la jucător, doar de la clubul la care l-am dus, în jur de cinci la sută. El avea un alt impresar, dar cred că el îi lua din contractul fotbalistului. Eu am fost mereu cu Giovanni și niciodată nu mi-a luat bani din contractul meu”, a spus Adi Ilie pentru GSP, pe 25 august.
Primele variante ale lui Petrescu pentru rolul de președinte au fost Florin Prunea și Dani Coman. Dacă pe primul nu l-a dorit patronul Varga, fiind influențat de Vasile Dâncu, Coman a refuzat și a ales în cele din urmă să continue să o conducă pe divizionara secundă Hermannstadt. Oficialul susține că a făcut mai multe concesii, inclusiv financiare, pentru a putea rămâne la clubul din Sibiu: ”Am avut o discuție cu cei de la CFR Cluj, cu patronul echipei, domnul Varga. Pe această cale, vreau să-i și mulțumesc pentru oferta pe care mi-a făcut-o, dar am început un proiect la Sibiu, mi-am dat cuvântul oamenilor, că împreună vom promova, iar pentru mine cuvântul este mai important decât banii sau faima. Asta a fost decizia mea, de a rămâne și a lupta pentru acest oraș și această echipă să ajungă în prima ligă”, a spus Coman la Digisport.
După ce a fost prezentat oficial, Dan Petrescu a anunțat că are planuri mari cu CFR. ”Bursucul” vrea să atingă sezonul următor grupele Ligii Campionilor, performanță pe care nu a atins-o până în acest moment cu echipa din Cluj: „Nu au fost atât de multe probleme cum s-au spus în presă. Eu cu patronul echipei mă înțeleg extraordinar. Nu am stat prea mult de vorbă. În privința contractului ne-am înțeles de mai de mult timp. Am semnat pe trei ani și cu alte echipe, dar aici m-am simțit ca acasă și de aceea cred că am făcut asta. Joi o să am o conferință de presă, dar nici atunci nu o să spun prea multe, cine pleacă și cine rămâne. Nu fac nimic de capul meu, doar împreună cu patronul. Mereu am făcut asta la echipele din România și niciodată nu s-a trecut peste mine”, a spus Dan Petrescu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER