Ivan Patzaichin a murit la vârsta de 71 de ani, iar vestea că fostul mare sportiv al României nu mai este printre noi l-a afectat pe Mihai Stoichiță.
Ivan Patzaichin și Mihai Stoichiță aveau o relație de prietenie foarte strânsă, însă oficialul Federației Române de Fotbal a aflat în direct, la TV, că bunul său amic a fost răpus de o boală necruțătoare.
Fostul mare sportiv care a câștigat 8 titluri de campion mondial, între 1970 și 1983, precum și patru medalii olimpice de aur, la cele 5 ediții ale Olimpiadei la care a participat, între 1968 și 1984, a pierdut lupta cu boala necruțătoare de care suferea de mai bine de trei luni.
Oficialul Federației Române de Fotbal a fost șocat de vestea că Ivan Patzaichin a murit și a izbucnit în lacrimi în timp ce vorbea despre fostul mare sportiv al României. „Este o onoare să fiu printre prietenii lui, este o mare onoare”, a spus Mihai Stoichiță.
În momentul în care a aflat că fostul mare sportiv a decedat, oficialul FRF a început să plângă și a adăugat. „Mi-ai pus un nod în gât. Nu am știut acest lucru… Îmi dau lacrimile acum. Îmi era foarte drag acest om. E un șoc! Ce să spun! Este unul dintre cei mai mari sportivi din România. Este șocant. Îl știam puternic, un simbol. Nu se poate uita un astfel de om. Nicăieri, niciodată în România”, a spus Mihai Stoichiță, oficialul FRF, pentru Pro X.
Ivan Patzaichin avea în palmares peste 50 de titluri naționale, iar la Campionatele Mondiale a câștigat 9 medalii de aur, 4 medalii de argint și 9 de bronz. După ce și-a încheiat cariera sportivă, Patzaichin a ales să devină antrenor la Dinamo București în 1985, iar în perioada 1993 – 2009 a fost coordonatorul lotului olimpic de kaiac-canoe.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER