Bogdan Stelea (53 de ani), fost portar la Dinamo, a vorbit despre transferurile reușite de echipa din „Ștefan cel Mare” după ridicarea interdicției.
Portarul bulgar Plamen Iliev (29 de ani), fundașii Constantin Nica (28 de ani) și Răzvan Popa (24 de ani), mijlocașii Gabriel Torje (31 de ani), Cosmin Matei (29 de ani) și Cătălin Itu (21 de ani) și atacantul macedonean Mirko Ivanovski (31 de ani) sunt jucătorii sosiți la Dinamo, în ultimele zile.
Bogdan Stelea laudă mutările făcute de către conducerea lui Dinamo, însă este de părere că jucătorii transferați, fie și ei cu experiență, vor avea nevoie de timp de acomodare.
Fostul mare portar îi atenționează pe suporterii lui Dinamo și le transmite să nu își facă așteptări prea mari în ceea ce privește debutul jucătorilor proaspăt legitimați la clubul din „Ștefan cel Mare”.
„Lucrurile arată mai bine. Sunt jucători cu experiență, unii au jucat și în străinătate. Arată mult mai bine, cel puțin ca nume. Din moment ce i-au luat, mă gândesc că sunt mult mai bine din punct de vedere fizic.
Dacă ne așteptăm ca din start să fie la un nivel înalt, e foarte posibil să nu. Vor avea nevoie de timp, cel puțin două-trei meciuri. Un nivel bun vor avea, dar nu la ce se așteaptă lumea”, a spus Bogdan Stelea, la Digi Sport.
Invitat în cadrul emisiunii ProSport Live, Dinu Gheorghe a declarat că Deian Sorescu, căpitanul în vârstă de 24 de ani al lui Dinamo, nu ar trebui să lipsească din primul 11 al României.
„Fără nicio discuție! Poate chiar în dreapta sau chiar în stânga unde a jucat. Dacă Manea, care a făcut un joc destul de bun, dar totuși nu știu cât contează un meci cu Liechtenstein… Sorescu are loc în bandă fără nicio discuție.
Ei au făcut un joc bun în Anglia, în special Sorescu, cât a jucat, 75 de minute, el acolo a confirmat”, a spus Dinu Gheorghe, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER