Iasmin Latovlevici a plecat de la CFR Cluj, după ce și-a reziliat contractul cu echipa campioană, și este dorit de două cluburi din Liga 1.
ProSport a aflat că Lato ar putea ajunge la Sepsi sau la FC Argeș, dar o decizie se va lua, cel mai probabil, săptămâna viitoare.
Fiind jucător liber de contract, internaționalul român poate semna cu oricine. El ar fi fost propus și la Dinamo, dar formația din Ștefan cel Mare a declinat orice tratative din cauza aglomerației de soluții pe care Dario Bonetti le are pe postul de fundaș lateral stânga.
Iasmin Latovlevici a plecat de la CFR Cluj, după ce și-a reziliat contractul cu formația din Gruia. Ajuns la 35 de ani, Latovlevici nu are de gând să agațe ghetele în cui, mai ales că se află într-o formă fizică de invidiat. ProSport a aflat că fotbalistul este dorit de două echipe din prima ligă a României: Sepsi OSK și FC Argeș.
De la nivelul de interes la transfer este un pas destul de lung, dar tratativele se vor purta, la modul concret, săptămâna viitoare, atunci când reprezentanții fotbalistului vor analiza toate propunerile pe care acesta le are. Până atunci, se așteaptă și răspunsul de la două formații din străinătate, care au mai fost interesate de el în trecut.
„Situația lui Iasmin Latovlevici nu este simplă, dar vom vedea ce soluții găsim. Nu mai are 25-27 de ani, ca să zici că va avea zeci de oferte fiind liber, dar este un jucător care poate ajuta multe echipe și sunt convins că va continua să evolueze. În cazul său, spre deosebire de al lui Chipciu, CFR a decis împreună cu jucătorul că e mai bine să rezilieze”, a declarat Victor Becali, unul dintre reprezentanții lui Latovlevici, pentru ProSport.
O altă echipă din Liga 1 spre care ar fi putut fi direcționat Iasmin Latovlevici este Dinamo București, mai ales că apărătorul ar fi adus plusul de experiență pe care conducerea a încercat să îl transfere prin ultimele mutări. Cu toate acestea, administratorul special al alb-roșilor, Iuliu Mureșan, susține că nu ia în calcul venirea fostului internațional.
„Latovlevici este un jucător foarte bun, foarte valoros. În alte condiții ar fi fost interesant, dar avem postul acoperit. Acolo joacă Filip, îl avem pe Andrei Radu, mai este și Amzar, care și-a revenit după accidentare. E unul dintre posturile din echipă unde stăm cel mai bine, iar Dario Bonetti are soluții din care să aleagă. Latovlevici este într-o formă fizică foarte bună, l-am văzut și sunt convins că își va găsi o echipă în Liga 1 unde să continue să joace”, a declarat Iuliu Mureșan pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER