Momente de panică la un meci jucat în Liga a 3-a, după ce portarul echipei Liești a suferit o comoție cerebrală.
Meciul Sporting Liești – Metalul Buzău din eșalonul al treilea din România care a avut loc sâmbătă seara a fost marcat de un incident grav.
Cosmin Vădeanu, portarul echipei Sporting Liești a suferit o comoție cerebrală, după ce a fost lovit de un adversar cu un picior. Acesta a căzut secerat la pământ, iar medicii au intervenit de urgență.
Fotbalistul în vârstă de 23 de ani și-a pierdut cunoștința după ce a suferit comoția cerebrală. Medicii de la fața locului i-au acordat îngrijiri medicale portarului de la Sporting Liești până când a sosit echipajul SMURD.
Cosmin Vădeanu a fost transportat cu elicopterul SMURD la un spital din Galați, starea lui este stabilă, dar are un traumatism facial sever, anunță Antena 3.
Imediat după ce sportivul a fost preluat de echipajul SMURD, suporterii aflați la meci și oficialii clubului Sporting Liești l-au acuzat pe arbitrul partidei din Liga 3 că nu a reacționat rapid și ar fi întârziat aterizarea elicopterului, toate acestea deoarece nu a oprit meciul la timp.
Sporting Liești a câștigat meciul cu Metalu Buzău, scor 1-0, iar gazdele se află pe primul loc în Liga a 3-a, cu 9 puncte, fără să fie învinsă în cele trei meciuri jucate în sezonul 2021 – 2022. De partea cealaltă, Metalul Buzău este pe trei, cu șase puncte, la egalitate cu Oțelul și Viitorul Ianca.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER