Managerul general al lui FCSB, Mihai Stoica, i-a răspuns lui Florin Prunea, cel care i-a atacat în cadrul ProSport LIVE pe Octavian Popescu și Florinel Coman pentru modul în care și-au manifestat bucuria după meciul cu Dinamo.
Fostul președinte al „câinilor” a erupt ca un vulcan când i-a văzut pe jucătorii lui FCSB cum sărbătoresc succesul cu 6-0 în fața lui Sorescu&Co., iar tirul său s-a îndreptat în principal asupra lui Florinel Coman și Octavian Popescu. Despre cel de-al doilea a spus că „dacă pui mintea lui la o vacă, paște pe asfalt”, numindu-l totodată needucat și fără creier.
Managerul general al vicecampioanei, Meme Stoica, a declarat că nu se poate coborî la nivelul setat de Florin Prunea, oricât și-ar dori să își apere jucătorul.
Managerul lui FCSB, Mihai Stoica, a reacționat elegant la cuvintele lui Florin Prunea, anunțând că nu vrea să coboare la acel nivel, însă e de așteptat ca pe viitor oficialul să nu îi rămână acestuia dator cu un răspuns.
„Oricât mi-aș dori să apăr un fotbalist, nu pot coborî la nivelul jignirilor proferate la adresa lui Octavian Popescu. Marii vinovați sunt însă cei care promovează astfel de ieșiri”, a scris Meme Stoica pe contul său personal de facebook.
Florin Prunea s-a arătat deranjat de bucuria excesivă a jucătorilor lui FCSB, fiind de părere că un jucător cu adevărat profesionist trebuie să își respecte adversarul, cu atât mai mult în momentele când acesta e doborât în genunchi. „Aici e vorba de nesimțire, n-au minte. Normal, orice jucător mare trebuia să le ia apărarea. Mai mult respect față de colegii lor, eu cred că colegii lor stăteau în vestiarul celălalt și plângeau”, a mai spus Florin Prunea în cadrul ProSport LIVE după ce a văzut imaginile cu bucuria jucătorilor lui FCSB.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER