Ilie Poenaru, antrenorul român în vârstă de 44 de ani proaspăt despărțit de Academica Clinceni, a anunțat că va semna cu Gaz Metan Mediaș.
După mai bine de trei ani și jumătate petrecuți la Academica Clinceni, echipă pe care a promovat-o în Liga 1, Ilie Poenaru a ales să se despartă de gruparea ilfoveană, după eșecul usturător cu Farul Constanța, scor 0-5.
Gaz Metan Mediaș s-a despărțit de antrenorul Mihai Teja, după șase înfrângeri, o remiză și o singură victorie înregistrate în acest sezon al Ligii 1, așa că medieșenii l-au ofertat pe Ilie Poenaru.
Antrenorul a anunțat că va semna cu Gaz Metan Mediaș în cursul zilei de joi și a spus că îl va suna pe Iuliu Mureșan, administratorul special de la Dinamo, pentru a-i mulțumi pentru oferta făcută. Ilie Poenaru a explicat că Dinamo a ajuns prea târziu și a dorit să își țină cuvântul oferit conducerii lui Gaz Metan Mediaș.
„M-am înțeles cu Gaz Metan. Azi la prânz urmează să semnăm contractul. Îl voi anunța pe Iuliu Mureșan, căruia îi mulțumesc că s-a gândit la mine și m-a dorit la Dinamo, dar i-am spus că sunt om de cuvânt și nu pot să refuz Gaz Metan, pentru că m-au ofertat cu două zile mai devreme”, a spus Ilie Poenaru, potrivit GSP.
Ilie Poenaru a lăsat-o pe Academica Clinceni după opt etape disputate în acest sezon al Ligii 1, pe ultimul loc în clasament, cu doar două puncte, având două remize și șase înfrângeri.
Antrenorul a pus acest debut slab de sezon pe seama lipsei de pregătire fizică a jucătorilor transferați în această vară la Academica Clinceni.
„Am argumente solide, în fiecare an, jucătorii pe care i-am schimbat jucaseră, erau activi, erau antrenați. Acum, am avut alte probleme, am adus jucători care nu mai jucaseră din martie, din aprilie, iar ei nu au avut nici măcar cantonament făcut cu nimeni.
Au venit după perioada de cantonament. A trebuit să reduc pregătirea pe care o fac eu, ca să pot să-i aduc pe cei nou veniți la un nivel de pregătire destul de bun”, a mai spus Ilie Poenaru, potrivit Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER