Mario Camora a devenit subiect de amuzament în presa spaniolă, după meciul cu Jablonec, de joi seară, când a comis un penalty decisiv în economia partidei.
Experimentatul fundaș stânga al campioanei CFR Cluj a încercat să evite marcarea unui autogol plonjând cu mâna pe balon, în cădere, în speranța că niciun arbitru nu-l va vedea.
Imposibil! Arbitrii au fost pe fază, iar internaționalul român s-a ales cu un cartonaș roșu, iar echipa sa a fost penalizată cu lovitură de la 11 metri. Vaclav Pilar a marcat de la punctul cu var, ceea ce avea să fie unica reușită a partidei.
Greșeala lui Mario Camora a ajuns și în celebra publicație spaniolă „Marca”, unde ibericii s-au amuzat copios de modul în care fotbalistul de origine portugheză a încercat să salveze golul.
„Mario Camora era pe punctul de a marca un autogol și a decis că trebuie să scoată mâna cu mingea, în timp ce cădea la pământ. Arbitrul l-a eliminat, iar Jablonec a marcat golul victoriei împotriva celor de la CFR Cluj”, au notat spaniolii de la Marca.
De asemenea, spaniolii au atașat un video cu hențul comis de Mario Camora, iar titlul este unul cât se poate de sugestiv: „Demn de comedie. Cel mai nebun penalty văzut vreodată”.
Chiar dacă echipa sa a practicat un joc modest, împotriva unei formații care are un start de sezon foarte slab, doar locul 11 în Cehia, antrenorul Dan Petrescu s-a declarat satisfăcut de nivelul de joc și este de părere că doar ghinionul i-a privat de puncte în acest duel.
„Sunt foarte mulțumit! Echipa a început excelent, dominam. A venit apoi acel gol, nu am înțeles exact ce a fost acolo. În 10 oameni, echipa a jucat excelent. Nu mai țin minte ocaziile lor, țin minte două de la CFR. Nu pot să antrenez norocul. Adversarul a intrat foarte montat în teren”, a declarat Dan Petrescu după meciul din Cehia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER