Rapidistul Alexandru Albu a reușit să marcheze și în poarta celor de la Gaz Metan, vineri seară, pe Arena Națională, într-un duel din etapa a 9-a din Liga 1. Astfel, mijlocașul defensiv al giuleștenilor a ajuns la a patra reușită în ultimele trei partide de campionat.
Ca și în precedente dăți, golul lui Alexandru Albu (28 de ani) a fost unul de generic. De data aceasta, fostul jucător de la Concordia Chiajna și UTA Arad a transformat perfect o lovitură liberă, de la 25 de metri, în minutul 10, fără speranțe pentru portarul Octavian Vâlceanu, restabilind egalitatea, scor 1-1. Yuri deschisese scorul pentru medieșeni, în minutul 7.
Alexandru Albu reușise să marcheze și în înfrângerea cu Universitatea Craiova, scor 1-2, de pe Arena Națională, dar și o dublă în remiza de la Arad, cu fosta sa echipă UTA. De fiecare dată, execuțiile sale au fost speciale. În acest moment, este al patrulea marcator din Liga 1, cu cele patru reușite.
Reușitele lui Alexandru Albu sunt unele surprinzătoare, ținând cont și de poziția pe care o ocupă în formația lui Mihai Iosif – mijlocaș central la închidere. Practic, are cele mai multe sarcini defensive din linia de trei de la mijloc. Ljuban Crepulja și Rareș Ilie sunt mai ofensivi, însă, se pare, nu la fel de prolifici.
Fotbalistul născut în Capitală a ajuns la Rapid în această vară sub formă de împrumut, de la Concordia Chiajna, contra sumei de 50.000 de euro. Cota de piață actuală a fotbalistului, conform Transfermarkt.de, este de 750.000 de euro. Acesta este un jucător înalt (1,88 cm), solid, care poate evolua la orice oră și pe postul de fundaș central.
Patronul celor de la FCSB, Gigi Becali, a dorit în mai multe rânduri să-l transfere pe Alexandru Albu, însă nu a reușit niciodată să ajungă la o înțelegere cu formația din Chiajna.
Recent, Alexandru Albu a declarat că se aștepta să fie în lotul național al României pentru partidele din luna septembrie, din preliminariile Cupei Mondiale din Qatar 2022. Acesta a mai fost la lot, în noiembrie 2020, și spera să fie din nou convocat de Mirel Rădoi, în baza evoluțiilor foarte bune din startul sezonului.
„Sincer, mă aşteptam să fiu convocat la echipa naţională mai ales după acest start de sezon bun şi ţinând cont că am încheiat şi sezonul trecut foarte bine. Mă aşteptam, dar nu e nimic, aşa a decis antrenorul să facă selecţia… nu am nimic împotrivă. Eu mă pregătesc în continuare pentru a demonstra că merit o şansă să fiu la naţională”, declara Alexandru Albu, la începutul acestei luni.
Naționala României a demonstrat că nu dispune de un mijlocaș de talie în lot, la ora actuală. Ultimul jucător de acest profil, Alexandru Crețu, este accidentat. În ultimele partide oficiale, pe postul de „număr 6” a fost folosit Dragoș Nedelcu, un jucător mult mai firav decât Alexandru Albu, în lipsă de alte variante. Forma foarte bună a jucătorului Rapidului îl poate „obliga” pe Mirel Rădoi să se gândească serios la convocarea pentru partidele din luna octombrie, cu Germania și Armenia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER