Mircea Rednic, antrenorul român în vârstă de 59 de ani, și-a făcut apariția la meciul dintre CS Hunedoara și FCSB, din Cupa României.
Partida dintre CS Hunedoara și FCSB s-a disputat, miercuri seară, în cadrul șaisprezecimilor de finală ale Cupei României, iar roș-albaștrii au învins cu scorul de 5-3, după prelungiri, și au obținut calificarea în optimi.
După demiterea lui Dario Bonetti, Mircea Rednic a fost surprins de către ProSport mergând să negocieze cu Nicolae Badea, cel considerat conducătorul din umbră al lui Dinamo.
Tot în aceeași mașină luxoasă și-a făcut apariția și la Hunedoara, la meciul cu FCSB, din Cupa României.
Întrebat de către reporteri dacă va semna cu Dinamo, Mircea Rednic s-a limitat la un răspuns scurt: „Dinamo are antrenor”.
Prezența lui Mircea Rednic la meciul dintre CS Hunedoara și FCSB nu este întâmplătoare. Alături de Dorin Mateuț, Ioan Petcu și Florea Văetuș, Mircea Rednic este cetățean de onoare al Hunedoarei, toți cei amintiți fiind foști fotbaliști la Corvinul.
După ce a fost surprins la întâlnirea cu Nicolae Badea, Mircea Rednic a avut o reacție dură cu privire la situația echipelor din fotbalul românesc și problemele financiare ale acestora, având în vedere faptul că el s-a implicat financiar atât la Dinamo, cât și la Poli Iași.
E un risc pentru imaginea mea, dar aici e vorba de Dinamo. Dacă nu era vorba despre Dinamo nici nu stăteam la discuții să preiau o echipă în situația asta în România. M-am săturat să tot iau echipe cu probleme. Și sportive și financiare. Eu încerc să-i ajut și sportiv și financiar, și cine cade de prost? Rednic. Și nu mi se pare corect. Asta e România! Toți se dau dinamoviști când vin la Dinamo, dar toți își cer banii. Doar prostul de Rednic vine cu bani de acasă. Ultima oară am pierdut peste 100.000 de euro, cu prime și cu ce-am dat la club. Fanii mă vor pentru că pun suflet și pentru că sunt și antrenor. Pe unde am fost am demonstrat. Nu pot face însă tot timpul din rahat bic” – Mircea Rednic, potrivit GSP
E un risc pentru imaginea mea, dar aici e vorba de Dinamo. Dacă nu era vorba despre Dinamo nici nu stăteam la discuții să preiau o echipă în situația asta în România. M-am săturat să tot iau echipe cu probleme. Și sportive și financiare. Eu încerc să-i ajut și sportiv și financiar, și cine cade de prost? Rednic. Și nu mi se pare corect. Asta e România!
Toți se dau dinamoviști când vin la Dinamo, dar toți își cer banii. Doar prostul de Rednic vine cu bani de acasă. Ultima oară am pierdut peste 100.000 de euro, cu prime și cu ce-am dat la club. Fanii mă vor pentru că pun suflet și pentru că sunt și antrenor. Pe unde am fost am demonstrat. Nu pot face însă tot timpul din rahat bic” – Mircea Rednic, potrivit GSP
Sursă foto: Capturi GSP
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER