Tehnologia OLED are valențe vizuale, energetice, ergonomice și medicale

Tehnologia OLED are valențe vizuale, energetice, ergonomice și medicale
Dr. Sutu Marius Cristian
  • Publicat:

Unele tehnologii acoperă mult mai multe domenii decât te-ai fi gândit vreodată. Un exemplu este tehnologia OLED implementată în ecranele laptopurilor ASUS de ultima generație, care, dincolo de valențele sale estetice incontestabile, ascunde și o serie de beneficii ce pot avea un impact serios asupra vieții utilizatorilor. Consumul redus de energie poate avea un impact asupra bugetului personal, dar și asupra mediului, iar panourile subțiri deschid calea pentru laptopuri subțiri și compacte, mult mai ușor de transportat și folosit oriunde.

Dar cel mai important aspect este reducerea cu 70% a emisiilor de lumină albastră dăunătoare față de cele ale unui LCD normal. Studiile au arătat că lungimile de undă ale luminii albastre cuprinse între 415 – 460 nm pot afecta negativ ochii umani. Ecranele de laptop ASUS OLED sunt, de asemenea, certificate de laboratoarele TÜV Rheinland pentru lumină albastră redusă și imagini fără pâlpâiri.

Am întrebat un specialist despre impactul pe care lumina albastră emisă de ecranele gadgeturilor pe care le folosim zilnic îl are asupra sănătății ochilor. Dr. Marius Șuță, medic specialist în oftalmologie și asistent universitar la UMF Timișoara, ne-a explicat în detaliu nu doar ce efecte are lumina albastră nocivă, ci și cum putem atenua sau evita aceste efecte. Potrivit acestuia, „cel mai important este să vedem dacă folosim măsuri de protecție, ochelari de protecție pentru lumină albastră, dar și ecrane performante, care ne pot ajuta în salvarea vederii noastre după expunerea prelungită”. Medicul a ținut să sublinieze că astfel de limitări ale numărului de ore sunt necesare și la adulți și la copii. „Până la vârsta de doi ani, copiii nu trebuie să privească ecranele gadgeturilor, fie că sunt smartphone-uri sau tablete. După vârsta de doi ani le este permis până la două ore, bineînțeles cu intervale de pauză, în care au o perioadă de relaxare. Și în adolescență, de la trei-patru ore, sigur, cu pauze”, ne-a sfătuit medicul.

În cazul adulților, limitarea orelor de expunere este destul de dificilă sau chiar imposibilă în anumite cazuri, întrucât unele persoane, prin natura muncii lor de birou, trebuie să stea de la cinci până la opt ore în fața monitorului. Și pentru aceste persoane există opțiuni, ne-a precizat medicul, sugerând ca ele să ia mai multe pauze de relaxare, cel puțin una la fiecare oră, de câte cinci-zece minute, în care să se plimbe într-un mediu cu aer curat și să își închidă ochii, chiar și numai pentru câteva  minute, ca metodă de relaxare. De ce este nevoie de astfel de pauze? „Pentru că și copiii și adulții, când stau foarte mult ca să lucreze sau ca să se joace în fața acestor gadgeturi, uită să mai clipească și, prin aceasta, are loc evaporarea lacrimilor din filmul lacrimal și o senzație de ochi obosit, iritat, sau alte neplăceri de acest gen”, ne-a lămurit medicul oftalmolog.

Medicul oftalmolog ne-a explicat că nocivitatea luminii albastre rezultă din faptul că aceasta „este cea mai scurtă din tot spectrul vizibil și conduce cea mai mare cantitate de energie din lumină”. Astfel, suprasaturarea cu lumină albastră va da tulburări ale retinei în cadrul degenerescenței maculare legată de vârstă. Tulburările somnului apar pentru că secreția de melatonină este inhibată de lumina albastră care ajunge la retină, cei expuși riscând nu doar tulburări de somn, ci și alte patologii asociate. Oboseala și un ochi uscat mai trebuie luate în considerare, pentru că expunerea prelungită fără protecție va da și aceste simptome.

Întrucât un efect frecvent întâlnit este acela că utilizatorii de ecrane uită să mai clipească, medicul recomandă clipirea cât mai frecventă, pentru relaxarea privirii. De asemenea ajută și o plimbare de cinci-zece minute în aer curat, dar dacă nu este posibil o altă metodă bună ar fi să privești printr-o fereastră și să te concentrezi timp de câteva minute pe un punct fix pe care să-l găsești la orizont. Medicul recomandă și masajul ocular, o metodă veche, în care utilizatorii își pot acoperi ochii cu palmele și, timp de cinci minute, pot face inspirații adânci, pentru relaxare, cu ochii închiși. „După aceea, se vor elibera și se vor simți mult mai relaxați pentru următoarea oră de lucru”, ne-a promis dr. Șuță.

Folosirea tehnologiei potrivite

Un efect al perioadei pandemice prin care trece întreaga planetă îl reprezintă schimbările de comportament ale multor oameni. Aceștia au ajuns să lucreze de acasă mai mult, iar copiii au ajuns și ei în fața ecranelor, foarte multe ore, din cauza educației prin intermediul internetului. Ce este de făcut în această situație? „Toți ar trebui să folosească niște ochelari cu filtre de protecție pentru lumina albastră, iar cei care au posibilitatea să utilizeze ecrane performante de laptopuri, nu cele uzuale LCD, ci cu un oarecare filtru pentru lumina albastră”. Dr. Șuță, el însuși utilizator de așa ceva, recomandă un ecran de tip OLED de ultimă generație, care protejează ochii utilizatorului, având un filtru pentru lumina albastră, și fiind, din toate punctele de vedere, benefic. „În prezent folosesc un laptop ASUS ZenBook Pro Duo OLED, care pentru mine a fost o alegere simplă, deoarece nu prezintă doar un singur ecran, ci două”. Primul ecran, un OLED tactil cu rezoluție 4 K, este folosit de medic pentru rularea aplicațiilor, având un contrast excelent și culori naturale.

Pentru dr. Șuță, ecranul secundar tactil, este la fel de util ca și primul, ajutându-l și în activitatea sa didactică, la Universitate. „Cel mai mult mă ajută când îl folosesc în PowerPoint. Deschid o fereastră PowerPoint principală pe ecranul mare, iar pe ecranul secundar sursele, fie că ele sunt niște grafice, fie că ele sunt niște desene sau poze din oftalmologie, pe care le pregătesc pentru studenți” , explică dr. Șuță. El mai folosește ecranul secundar pentru chat, pentru că în perioada pandemică activitatea s-a derulat foarte mult online.

„Și tastatura înclinată, fiind foarte ergonomică, a fost un motiv pentru care am ales acest laptop. Bineînțeles, confortul vizual, având un panou OLED la ecranul principal, este net superior oricărui alt laptop. Ecranul OLED face diferența față de alte laptopuri. Și îl recomand tuturor”, a conchis medicul oftalmolog.

Laptopul ASUS ZenBook Pro Duo 15 OLED (UX582) este disponibil pe eShop oficial ASUS, în diverse configurații.

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Patru nume pot pleca de la FCSB
Patru nume pot pleca de la FCSB
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i "vânează" postul: "Am simţit şi noi, dar a greşit"…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada e de jumătate de metru. Ninsorile vor continua în 23 de judeţe
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada e de jumătate de metru.…
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă 2 săptămâni și...
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă…
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×