Șefii clubului Sepsi OSK Sfântu Gheorghe au luat decizia să-l demită pe Leo Grozavu după seria rezultatelor slabe din acest campionat: nouă meciuri consecutive din zece de Liga 1 fără victorie, din care ultimele cinci încheiate la egalitate la scorul de 1-1 sau 0-0.
Patronul celor de la Sepsi OSK, Laszlo Dioszegi, a decis ca Robert Ilyes și Laszlo Kulcsar să se ocupe de pregătirea echipei pentru meciul cu Rapid (2 octombrie, ora 19:30).
Leo Grozavu a condus antrenamentul din acestă dimineață, după care a avut o întâlnire cu oficialii clubului, în care cele două părți n-au ajuns la un numitor comun privind rezilierea contractului. Cert este că antrenorul nu mai este dorit, i s-a transmis acest lucru și nu mai este nicio cale de întoarcere.
”Deocamdată Robert Ilyes va conduce echipa alături de Laszlo Kulcsar! Pentru că întotdeauna există ceva în spatele deciziilor și sperăm că va începe seria victoriilor!”, a anunțat patronul Laszlo Dioszegi.
Din informațiile ProSport, ruptura dintre conducerea clubului din Sfântu Gheorghe și Leo Grozavu s-a produs nu numai din cauza rezultatelor slabe din acest sezon, ci și pentru că relația dintre antrenor și jucători se deteriorase. De exemplu, Achahbar, Fofana și Golofca nu mai intrau în vederile lui Grozavu.
Robert Ilyes, antrenorul secund al echipei, a confirmat că el se va ocupa de pregătirea echipei după decizia în privința lui Grozavu.
„Am fost sunat de patronul echipei să mă ocup, împreună cu Laszlo Kulcsar, de pregătirea echipei pentru meciul cu Rapid”, a spus Ilyes pentru ProSport.
După zece etape desfășurate în acest sezon de Liga 1, Sepsi OSK ocupă locul 12, cu 9 puncte acumulate din o victorie și șase remize. În sezonul trecut, trupa covăsneană participa în play-off, însă acum accederea în primele șase pare greu de obținut.
Leo Grozavu (54 de ani) a preluat Sepsi OSK în luna noiembrie 2019. Anterior a condus echipa ca Luceafărul Oradea, FC Botoșani, Gaz Metan MEdiaș, ACS Poli Timișoara și Petrolul Ploiești.
Leo Grozavu, urmărit de „blestemul” egalurilor la Sepsi! A ajuns la cota 6, în 10 etape. „Nu sunt multe de spus. E mult de lucru”
Gaz Metan – Sepsi 0-0, în etapa a 10-a din Liga 1! Cinci remize în ultimele cinci etape pentru formația din Sfântu Gheorghe
Noul FC Brașov, ”un proiect născut viu, dar care începe să se îmbolnăvească”. Marin Barbu spune ce gafe a făcut primarul Allen Coliban: ”S-a greșit grav”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER