Prozatorul și traducătorul Radu Paraschivescu a făcut o serie de remarci cu privire la numirea lui Mircea Rednic în poziția de antrenor al lui Dinamo București, punctul central al discuției făcând referire la faptul că tehnicianul ocupă pentru a 5-a oară această funcție în Ștefan cel Mare în cariera sa de antrenor.
De asemenea, scriitorul și-a exprimat uimirea cu privire la decizia tehnicianului, în condițiile în care acesta nu și-a încheiat ultimele mandate la Dinamo în termeni amiabili.
Acesta a mai argumentat faptul că acordul nu este unul solid, în contextul în care fostele neînțelegeri dintre antrenor și club sunt uitate de dragul interesului pe termen scurt al ambelor părți.
„Nu vine, revine, și nu revine, ci re-re-re-revine. Asta cu redebutul sper să nu o văd prin dicționar că, că demisionez din limba română, mă apuc de țigle, fursecuri și altele. E al cincilea mandat dacă am numărat bine. Nu e nici primul, nici al doilea, nici al treilea.”
Cu toate acestea, Radu Paraschivescu și-a exprimat considerația față de abilitățile de antrenor ale celui poreclit „Puriul”: „Că el este un antrenor bun, a dovedit-o în urmă cu destui ani și a dovedit-o cu rezultate și la Rapid și la Dinamo. […] Că e văzut acum ca o soluție salvatoare, deși comportă câteva discuții. Adică el nu era bun când a fost pus pe liber ultima dată, da? Și asta trebuie să ne aducem noi aminte tot timpul, că la un moment dat se produce o despărțire țepoasă, deși în comunicate scrie amiabilă. Atunci el se desparte în condiții de ostilitate, iar după câteva luni, el se îndrăgostește din nou.”
Mai mult, acesta a făcut referire și la faptul că noua înțelegere este una îndoielnică, pe termen scurt: „Mie mi se pare un pic straniu când cei de la Dinamo și Mircea Rednic se fac că uită de dragul interesului pe termen foarte scurt. […] El e așteptat să aducă niște jucători, ceea ce ramifică iarăși discuția. Cum îi aduce, când îi aduce, prin cine îi aduce, ce se întâmplă după ce îi aduce. Migrăm spre bănuieli.” a mai spus Radu Paraschivescu, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER