Edi Iordănescu a susținut o conferință de presă înaintea meciului Chindia Târgoviște – FCSB și a dezvăluit ce îl deranjează la formația roș-albastră.
Chindia Târgoviște – FCSB se joacă vineri, 1 octombrie, ora 21.00, în etapa a 11-a din Liga 1, iar antrenorul în vârstă de 43 de ani a recunoscut că există mai multe aspecte din jocul vicecampioanei României care îl supără.
Antrenorul formației roș-albastre susține că jocul defensiv al echipei nu a fost pe placul său în anumite momente. Totodată, Edi Iordănescu s-a declarat nemulțumit și de lipsa de concentrare a jucătorilor de la FCSB.
Edi Iordănescu a transmis că preferă ca echipa sa să câștige un meci cu 1-0 decât ca roș-albaștrii să înscrie mai multe goluri și să se termine 3-2.
„Eu pun mult preț pe echilibru în joc. Prefer un 1-0 decât un 3-2. Am fost un pic supărat pentru că am primit cu mare ușurință goluri în ultimele jocuri, deși în două jocuri am închis poarta cu Craiova și Dinamo. Totuși, la jocul cu Clinceni a fost multă neșansă la primul gol și o lipsă de responsabilitate, de concentrare la golul al doilea. În rest, să fim sinceri, adversarul n-a avut multe ocazii.
Pun preț pe defensivă, dar defensiva începe de la cel mai avansat atacant până la portar. Eu cred că am avut multe momente bune de exactitate în faza defensivă, dar cu anumite scurtcircuite de lipsă de concentrare. Asta a făcut să suferim, lucru la care lucrăm și încerc să-l excludem în viitor.
Vinicius a fost pe bancă la CFR pentru că jucam la 3 zile și a fost un proces de rotire a jucătorilor, așa că am ales un alt cuplu. Dacă vă uitați pe jocurile acestea trei din ultima săptămână, din cei trei fundași centrali am rotit la fel și am ales câte doi diferiți la fiecare meci. Tot în ideea de a-i proteja și de a avea prospețime”, a declarat Edi Iordănescu.
Edi Iordănescu a vorbit și despre situația lui Denis Haruț, fotbalist care are șanse mari să fie titularizat în următoarele meciuri ale vicecampioanei României.
„Denis Haruț e și el o soluție în orice moment pentru poziția e fundaș central. E un jucător în care eu cred și încet-încet își va aduce aportul pentru echipă și rezultatele echipei. Nu cred că poziția de fundaș central este o urgență acum. Avem soluții”, a transmis Edi Iordănescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER