Partida CSO Pantelimon – CS Glina, din Liga 4 Ilfov, care s-a jucat miercuri seara, a avut o istorie palpitantă cu multe goluri. Confruntarea s-a terminat 4-4 (1-1), dar ultimul gol al partidei nu a fost văzut de cei prezenți. Motivul: afară era noapte!
Golul de 4-4 al celor din Glina a venit în minutul 90+3, când afară era întuneric. „Am auzit bucuria fotbaliștilor adverși, nu-i vedeam. Erau doar voci în beznă”, a recunoscut antrenorul gazdelor, Adrian Anghel.
UPDATE: Unul dintre arbitrii asistenți acestui joc, Bogdan Ciocoiu, a trimis un drept la replică pe care-l publicăm integral. Întregul conținut îl puteți citi AICI
În prelungiri era 4-3 pentru Pantelimon, după ce la pauză a fost 1-1. Evoluția scorului a fost 1-2, 2-2, 4-2. Asta până în minutul 72. Apoi s-a făcut 4-3.
Cauza startului târziu a fost o ceartă pe testele rapide Covid-19, care nu erau conforme după analizarea lor de către brigada de arbitri și obsevatorul de joc, Mugur Porumbacu. Arbitrii au fost înștiințați telefonic de conducători, suspendați de tribunal de la AJF Ilfov, să nu permită începerea jocului pentru că echipa oaspete încalcă protocolul medical privind testele Covid.
Meciul a început, în cele din urmă la 17:33 cu o hârtie trimisa pe WhatsApp de un asistent medical care își asuma testarea celor de la Glina! Iar brigada de arbitri a dat drumul partidei târziu, după ce gazdele au depus o contestație.
Arbitru central a fost Axinte Florin, ajutat la linii de Ciocoiu Bogdan (Liga 3) și Pârvu Dorel. La Comisia de Disciplină se pare că brigada a fost anunțată că o sa fie suspendată de catre Comisia de Disciplină a Arbitrilor.
„Nu mi se pare normal să fie lăsați să joace cu acele teste scrise de mână. Îmi puteau infecta jucătorii, era un risc. Comisia de Disciplină urma să analizeze cazul, iar acum am aflat că mențin rezultatul din teren și amendează gruparea oaspete că n-a folosit așa cum trebuie protocolul sanitar”, a declarat pentru ProSport Adrian Anghel.
Adunarea Generală a Asociației Județene de Fotbal Ilfov și-a desemnat noua conducere la data de 20 mai 2021, iar președinte a fost ales Constantin Buhac (53 de ani). Acesta a ieșit învingător cu 29 voturi în favoarea sa, în timp ce contracandidatul său, Mitica Crăciun (73 de ani), a reușit să adune numai 17.
Acum, întreaga conducere a AJF Ilfov este suspendată. La data de 6 iunie 2021, Răzvan Ardeleanu, președintele clubului ARD Snagov, nemulțumit de evenimentele petrecute la Adunarea Generală din 20 Mai 2021, dar și de cele intâmplate ulterior, a solicitat prin avocat, relatează Ilfovsport.ro, către Judecătoria Buftea emiterea unei Ordonanțe Preșidențiale pentru suspendarea hotărărilor Adunării Generale de alegeri din 20 Mai 2021.
Surpriza a venit în cursul zilei de 29 septembrie, atunci când Judecătoria Buftea a anunțat că respinge apelul pe care AJF Ilfov l-a făcut în dosarul de suspendare a Hotărârilor din cadrul AG din 20 Mai 2021. Hotărărea este definitivă!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER