Ionel Dănciulescu, fost director sportiv la Dinamo, a confirmat informația potrivit căreia Marius Niculae ar urma să revină în „Ștefan cel Mare”.
Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, Ionel Dănciulescu a fost „blocat” de către Nicolae Badea, cel considerat conducătorul din umbră al „câinilor”, iar preferat pentru preluarea funcției de director sportiv este Marius Niculae.
Fostul atacant al lui Dinamo, poreclit „Săgeată”, ocupă în prezent funcția de director sportiv în cadrul Federației Române de Fotbal.
Ionel Dănciulescu a anunțat că a avut loc o întâlnire între Nicolae Badea și Marius Niculae și a asigurat că dacă fostul fotbalist ar accepta să revină la Dinamo atunci ar fi un mare plus pentru echipa din „Ștefan cel Mare”
„N-am ce să spun pentru că nu este absolut nimic acum. Eu n-am vorbit cu absolut nimeni, nu m-a sunat nimeni. Cert și real este că domnul președinte Badea s-a întâlnit în aceste zile cu Marius Niculae.
Nu știu ce s-a discutat, dar dacă Marius Niculae va accepta ce i s-a propus, va fi un câștig enorm pentru echipă. Eu spun realitatea, cu mine n-a discutat nimeni. Real este că domnul Badea s-a întâlnit cu Marius Niculae”, a spus Ionel Dănciulescu, la Digi Sport.
Florin Prunea s-a declarat surprins de faptul că Ionel Dănciulescu nu este dorit de către Nicolae Badea la Dinamo, însă a recunoscut că a auzit și el despre posibilitatea ca Marius Niculae să revină în „Ștefan cel Mare”.
„Mă miră, pentru că eu știam că Danciu are o relație destul de bună cu domnul Badea. Pe de altă parte, sigur, și Marius Niculae este un fost jucător al lui Dinamo. În toate este un început, că se poate spune că are lipsă de experiență. Pe mine mă bucură când văd și foști jucători că vin în administrație, pentru că altfel vorbești, e mult mai simplu să te înțelegi, să vorbești aceeași limbă a fotbalului decât să ai același limbaj de lemn, să te înțelegi cu un conducător, tu îi spui ceva de fotbal și el îți spune ce se întâmplă la pizza. Orice fost jucător e bine venit în lumea fotbalului, dar mă miră ce îmi spui de Danciu că a fost blocat de domnul Badea.
Am auzit și eu de Marius Niculae, știam ceva, auzisem ceva”, a spus Florin Prunea, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER