Sărbătoare mare în familia lui Gigi Becali. Nepotul său, Lucian, a ales să-și unească destinele cu aleasa sufletului său, Iulia Florescu, într-un cadru de poveste.
Cândva considerat unul dintre cei mai râvniți burlaci din București, Lucian Becali a decis să pună capăt „haiducelii”.
A fost cucerit iremediabil de o frumoasă blondină, iar după patru ani de relație a decis să o oficializeze și în fața lui Dumnezeu, anunță Cancan.
Lucian Becali și Iulia Florescu s-au cunoscut în 2016, pe vremea când Iulia era doar o studentă superbă la ASE, la o petrecere într-un club de fițe din Capitală
În 2019, la nunta fiicei lui Gigi Becali, Theodora, Lucian Becali și-a arătat pentru prima dată intențiile avut cu Iulia, iar la începutul anului 2021 a cerut-o de soție.
Cei doi îndrăgostiți și-au unit destinele la starea civilă în luna august, iar zilele acestea au spus „Da” și în fața lui Dumnezeu. După ceremonia religioasă, toată lumea s-a deplasat la unul dintre cele mai luxoase restaurante din București, acolo unde cei doi îndrăgostiți au strălucit pe ringul de dans.
Nu a lipsit de la eveniment nici Gigi Becali. Patronul celor de la FCSB a fost mândru nevoie mare de nepotul său favorit, iar toată seara a fost doar un zâmbet.
„Te vei căsători sigur cu fata asta! Foarte curând vom avea o nouă nuntă în familie. Eu voi plăti absolut tot, nu trebuie să vă faceți probleme. Mă ocup de toată organizarea!”, le-ar fi transmis celor doi îndrăgostiți Gigi Becali, potrivit celor de la cancan, în urmă cu cea timp.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER