Valentin Mihăilă, mesaj clar după victoria României cu Armenia: „De ce să nu credem?”

Valentin Mihăilă, mesaj clar după victoria României cu Armenia: „De ce să nu credem?”
Valentin Mihăilă victoria României cu Armenia
  • Publicat:

În cadrul etapei a 8-a a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022, echipa națională a României revenit după mai bine de 12 ani pe stadionul Steaua și a reușit să învingă Armenia, scor 1-0, singurul gol al partidei fiind marcat de Alexandru Mitriță în minutul 26.

În urma victoriei obținute luni, dar și a faptului că Macedonia de Nord a pierdut cu scorul de 4-0 în Germania, „tricolorii” au urcat pe poziția a doua în grupa J și au devenit favoriți la obținerea locului de baraj.

Chiar dacă înainte de a doua jumătate a campaniei de calificare calculele arătau că România nu va pleca cu prima șansă pentru obținerea locului doi, unul dintre jucătorii lui Mirel Rădoi anunță că atât el, cât și colegii săi, au crezut dintotdeauna în posibilitatea clasării pe poziția ce păstrează șanse de calificare la CM 2022.

Valentin Mihăilă, mesaj clar după victoria României cu Armenia: „De ce să nu credem?”

Jucătorul Parmei, Valentin Mihăilă (21 de ani), a declarat după victoria obținută împotriva Armeniei că cele trei puncte sunt foarte importante în calculele calificării, însă nu a omis să-și manifeste și aprecierea față de cel care a adus golul victoriei, Alexandru Mitriță.

Mihăilă este, după Răzvan Marin, jucătorul plasat cu a doua cea mai mare cotă de piață, 8.5 milioane de euro.

„Ne doream trei puncte, nu contează scorul, nu contează cine marchează. Noi am crezut întotdeauna în șanse, de ce să nu credem? Suntem pe locul doi, suntem în calcule. Prima repriză în care armenii nu au contat aproape deloc, iar a doua în care au riscat. Mitri este bine că a fost acolo, la locul potrivit și a marcat. Este un jucător cu calitate. Toți jucătorii care sunt la echipa națională au calitate.

Este bine că am scăpat de accidentare, sunt fericit. Acum trebuie să îmi recapăt forțele. Este foarte frumos stadionul. Și atmosfera… mă așteptam să fie mai multă lume, dar restricțiile atât ne-au permis” a declarat Valentin Mihăilă.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Cât costă să rezervi o noapte de cazare în hotelul Simonei Halep din Mamaia, pentru iulie 2025
Cât costă să rezervi o noapte de cazare în hotelul Simonei Halep din Mamaia, pentru iulie 2025
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"O echipă a făcut 28" de blaturi în Liga 1! MM Stoica, exploziv: "Noi, de cinci ori, jur că nu…
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai multe tumori”
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai…
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani se dau în 2025 şi cine îi primeşte
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani…
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
"Fetele i-au fost trimise special lui Van Damme". Actorul ar fi ştiut că minorele sunt traficate şi exploatate. Cum ar…
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40 de hectare de pământ
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40…
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Documentul devine obligatoriu de azi, 2 aprilie. Toți românii trebuie să îl prezinte. Expiră în 2 ani
Documentul devine obligatoriu de azi, 2 aprilie. Toți românii trebuie să îl prezinte. Expiră în 2 ani
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
×