Alte 1,7 milioane de lei investiți la stadionul Rapid! Au apărut lucrări suplimentare la cocheta arenă din Giulești

Alte 1,7 milioane de lei investiți la stadionul Rapid! Au apărut lucrări suplimentare la cocheta arenă din Giulești
  • Publicat:

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a anunţat că la stadionul Giuleşti vor avea loc lucrări suplimentare de montare a unui sistem modern de jocuri şi lumini, solicitat de Clubul Sportiv Rapid.

Valoarea noilor investiţii este de 1,7 milioane de lei.

Decizia a fost luată în şedinţa Guvernului de joi, ca urmare a reaprobării indicatorilor tehnico-economici pentru acest obiectiv de investiţii, lucrările suplimentare, în valoare de 1.720.944,50 lei (inclusiv TVA), fiind solicitate de beneficiarul final (Clubul Sportiv Rapid Bucureşti).

Alte 1,7 milioane de lei investiți la stadionul Rapid! Au apărut lucrări suplimentare la cocheta arenă din Giulești

Totodată, zonele din spatele porţilor de fotbal vor fi asigurate cu plase de protecţie, dată fiind distanţa mică dintre marginea terenului de joc şi limita gradenelor pentru spectatori, şi se va amenaja un spaţiu special în interiorul stadionului, cu destinaţia de casierie, care să îndeplinească condiţiile specifice autorizării de către organele de poliţie.

„Stadionul Giuleşti ‘Valentin Stănescu’ va beneficia de un sistem modern de jocuri de lumini tip DMX (Digital MultipleX) şi de un sistem de iluminat pe faţada principală, cu posibilitatea integrării acestuia în sistemul de jocuri de lumini tip DMX.

Decizia a fost luată în şedinţa Guvernului de astăzi, 14 octombrie, ca urmare a reaprobării indicatorilor tehnico-economici pentru acest obiectiv de investiţii, lucrările suplimentare, în valoare de 1.720.944,50 lei (inclusiv TVA), fiind solicitate de beneficiarul final (Clubul Sportiv Rapid Bucureşti)”, se arată într-un comunicat al ministerului, remis Agerpres.

Alţi factori care au condus la necesitatea actualizării indicatorilor tehnico-economici şi care se reflectă în valoarea obiectivului de investiţii sunt determinaţi de:

– ajustarea preţului contractului conform Hotărârii Guvernului nr. 1/2018, în funcţie de evoluţia indicelui de cost în construcţii pe timpul derulării contractului şi a celor estimaţi până la finalizarea lucrărilor, rezultând o economie de 1.465.175,62 lei (cu TVA);

– adaptarea soluţiilor tehnice iniţiale astfel încât, după definitivarea proiectului tehnic şi a detaliilor tehnice de execuţie, a rezultat o valoare suplimentară de 3.517.567,52 lei (cu TVA);

– depăşirea valorii estimate iniţial pentru realizarea utilităţilor şi urmărirea construcţiei în timp, lucrări care intră în sarcina Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, prin Clubul Sportiv Rapid Bucureşti (în valoare de 4.642.064,62 lei).

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas mască!
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas…
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Negocierile dintre Becali şi Alibec:
Negocierile dintre Becali şi Alibec: "Te laşi de ţigară, fără ciocolată şi Cola". Răspunsul atacantului l-a blocat pe finanţatorul FCSB…
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se mândrește cu silueta ei
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se…
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
"Vrem să mai fim minţiţi şi de altcineva". Românii din "Piaţa la doi boi" din Bruxelles explică de ce nu…
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac. A văzut anunţul în ziar
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion…
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Taxă 70% în România. Fiscul ia banii românilor: Mare atenție, echivalează cu o confiscare
Taxă 70% în România. Fiscul ia banii românilor: Mare atenție, echivalează cu o confiscare
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×