Reacția lui Cosmin Contra, după atacurile lansate de Mircea Rednic. „Puriul” l-a acuzat că este vinovat pentru situația de la Dinamo

Redactor:
Mihai Cheleș
Reacția lui Cosmin Contra, după atacurile lansate de Mircea Rednic. „Puriul” l-a acuzat că este vinovat pentru situația de la Dinamo
  • Publicat:

Cosmin Contra a oferit prima reacție după ce a fost acuzat de actualul antrenor al lui Dinamo, Mircea Rednic, că se face vinovat de situația grea prin care trece clubul.

În acest moment, „Guriță” este pe val în Arabia Saudită, acolo unde echipa sa, Al-Ittihad este pe primul loc după șapte runde.

În urmă cu câteva zile, Mircea Rednic s-a declarat dezamăgit de modul în care Cosmin Contra s-a ocupat de club în perioada în care a fost antrenor și este de părere că este unul dintre principalii vinovați pentru situația actuală.

Prima reacție a lui Cosmin Contra, după ce a fost atacat de Mircea Rednic

Cosmin Contra a ajuns la Dinamo, în al doilea mandat, în vara lui 2020, la cererea patronilor spanioli care promiteau „marea cu sarea”. L-au numit antrenor, au adus jucători pe salarii imense, dar în același timp fictive și au lăsat clubul în comă.

Mircea Rednic este de părere că antrenorul și-a dat acordul ca la Dinamo să vină acei jucători spanioli, pe salarii foarte mari. Poate nu se aștepta ca Pablo Cortacero să nu-i plătească, însă salariile de 35.000-40.000 de euro, imense pentru fotbalul românesc, ar fi fost cunoscute de Cosmin Contra.

”Contra nu e dinamovist, la felul în care s-a comportat ultima dată. Nu putem să spunem că e un dinamovist care acceptă jucători la salariile cu care au venit, care își ceri banii.

Toți muncim, dar dacă chiar iubești un club, faci și tu sacrificii. Toți suntem nevinovați. Și salvatorul e nevinovat, și Iuda e nevinovat, toată lumea e nevinovată. Rednic e vinovat”, a declarat Mircea Rednic, într-o conferință de presă.

Aflat în Arabia Saudită, Cosmin Contra a preferat să fie diplomat și să nu intre în duelul declarațiilor cu Mircea Rednic.

„Nu vreau să comentez. Am treburile mele aici. Să aibă multă baftă și putere de muncă”, a declarat Cosmin Contra, pentru as.ro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
S-a stins cea mai iubită actriță. A fost găsită moartă în propria casă
S-a stins cea mai iubită actriță. A fost găsită moartă în propria casă
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×