Iuliu Mureșan, administratorul special al lui Dinamo, a vorbit despre problema revenirii lui Ionel Dănciulescu în „Ștefan cel Mare” și a mutat responsabilitatea pe umerii fostului fotbalist al „câinilor”.
În urmă cu o zi, Ionel Dănciulescu a explicat că nu a mai ajuns la Dinamo pentru că nu a primit nicio ofertă concretă din parte clubului, nicidecum că ar fi refuzat propunerea celor din conducere.
Iuliu Mureșan a amintit de o discuție purtată în luna iulie cu Ionel Dănciulescu în care i-ar fi propus să revină la Dinamo și susține că aștepta un răspuns din partea fostului atacant, iar acesta a întârziat să apară.
Iuliu Mureșan susține că și-ar fi dorit ca Ionel Dănciulescu să se alăture din nou clubului, însă este încântat și de varianta aleasă și anume Florin Răducioiu.
„Am discutat cu Danciu şi de când am venit, m-am gândit la posibilitatea de a-l duce. Ne-am întâlnit în iulie la Cupa DDB. Am discutat cu el, dar n-am putut discuta foarte mult. Era lume, voiau să facă poze.
Urma să mă sune să-mi dea un răspuns, n-a dat răspunsul. A rămas aşa. Eu l-aş fi dorit foarte mult. Dar în egală măsură îl vreau şi pe Răducioiu”, a spus Iuliu Mureșan, potrivit Telekom Sport.
„Am avut o discuție cu nea Mircea i-am spus tot ce a fost în trecut, ce s-a întâmplat, ce-mi doresc de la Dinamo și de la rolul meu și mi-a dat dreptate. Eu nu am închis ușa lui Dinamo niciodată, dar nu am avut nicio ofertă din partea nimănui de acolo! Am avut o discuție cu domnul Mureșan în trecut, m-a întrebat. ‘Danciu, vrei să vii la Dinamo?’. Eu am zis: ‘Eu mereu am ușa deschisă pentru acest club, suporteri, Dinamo și ce înseamnă Mircea Rednic. Dar, ceva concret nu am primit niciodată’. Nu am refuzat! I-am spus lui nea Mircea doleanțele mele, supărările din trecut, situația actuală de la clubul sportiv, unde sunt angajat. Dar, dacă cei de la club m-ar fi dorit cu adevărat, ar fi venit cu o ofertă pe hârtie. Asta e!” – Ionel Dănciulescu, la Digi Sport
„Am avut o discuție cu nea Mircea i-am spus tot ce a fost în trecut, ce s-a întâmplat, ce-mi doresc de la Dinamo și de la rolul meu și mi-a dat dreptate. Eu nu am închis ușa lui Dinamo niciodată, dar nu am avut nicio ofertă din partea nimănui de acolo! Am avut o discuție cu domnul Mureșan în trecut, m-a întrebat. ‘Danciu, vrei să vii la Dinamo?’. Eu am zis: ‘Eu mereu am ușa deschisă pentru acest club, suporteri, Dinamo și ce înseamnă Mircea Rednic. Dar, ceva concret nu am primit niciodată’.
Nu am refuzat! I-am spus lui nea Mircea doleanțele mele, supărările din trecut, situația actuală de la clubul sportiv, unde sunt angajat. Dar, dacă cei de la club m-ar fi dorit cu adevărat, ar fi venit cu o ofertă pe hârtie. Asta e!” – Ionel Dănciulescu, la Digi Sport
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER