Daniel Alves (38 de ani), fundașul brazilian de legendă, a anunțat că este dispus să revină la Barcelona și să-și ajute echipa să depășească situația dificilă prin care aceasta trece în prezent.
Acesta a rămas liber de contract din luna septembrie, după o despărțire dramatică de formația braziliană Sao Paulo din cauza restanțelor salariale pe care clubul el avea față de jucător.
Din această postură, Alves le-a transmis impresarilor săi că o prioritate este întoarcerea la echipa catalană cu care a și câștigat majoritatea trofeelor carierei sale. Mai mult decât atât, acesta a anunțat clubul că va accepta să joace și în niște condiții financiare de tip „low cost”, ca formă de recunoștință pentru lucrurile pe care acesta le-a realizat în timpul petrecut la Barcelona.
În cazul în care mutarea s-ar produce, acesta ar putea reveni la Barcelona odată cu redeschiderea perioadei de transfer în Europa, de la 1 ianuarie 2022.
Unul dintre motivele invocate de veteranul brazilian este astfel acela de a găsi o echipă suficient de competitivă și unde nivelul sportiv este suficient de ridicat pentru a-și asigura un loc în naționala Braziliei în cadrul Campionatului Mondial din 2022:
„Eu decid când încep și când mă voi opri. Și pe parcurs trebuie să trăiești lucrurile cu intensitate, iar eu asta fac. Știu că dacă voi concura în cadrul unei echipe, acest lucru mă va duce la Cupa Mondială” a explicat Daniel Alves, pentru publicația spaniolă SPORT.
Mai mult decât atât, acesta și-a exprimat deschis dorința de a se întoarce la FC Barcelona.
„Ar suna foarte bine dacă Barcelona ar spune că are nevoie de mine acum. Întotdeauna am spus că am plecat pentru că am văzut că lucrurile nu sunt așa cum credeam că ar trebui să fie. Nu ai vrea niciodată să revezi toate lucrurile care s-au întâmplat de când am plecat…
Am plecat și am avertizat. Dar am ieșit și am spus că atunci când Barca va avea nevoie de mine și mă va dori, voi fi la dispoziția lor, indiferent unde mă aflu. Afecțiunea, dragostea și respectul pe care îl am pentru acest club sunt prea mari. Dacă Barca crede că are nevoie de mine, trebuie să mă sune.
Încă cred că pot contribui oriunde, dar cu atât mai mult la Barcelona datorită numărului de tineri pe care îl au acum. Oriunde am fost, am crezut întotdeauna că îmbinarea perfectă este aceea dintre tinerețe și experiență” a mai adăugat acesta, pentru sursa citată.
Dani Alves: "If Barca think they need me, they just have to call me." [Sport] 👀 pic.twitter.com/PflKNGemsl — GOAL (@goal) October 16, 2021
Dani Alves: "If Barca think they need me, they just have to call me." [Sport] 👀 pic.twitter.com/PflKNGemsl
— GOAL (@goal) October 16, 2021
Un factor suplimentar care ar putea influența decizia brazilianului este întoarcerea lui Joan Laporta (59 de ani) în funcția de președinte al clubului. Sub comanda lui Laporta, Daniel Alves a fost adus la Barcelona de la Sevilla în iulie 2008, în schimbul sumei de 35.5 milioane de euro.
„Joan știe tot ce cred despre el și tot ce a făcut pentru Barça și pentru noi toți. Nu este nimic nou. Am fost explicit și am afirmat-o întotdeauna. Mă bucur atât de mult că este din nou la cârmă. I-au lăsat o problemă, dar dacă cred că este cineva suficient de instruit încât să o rezolve, acesta este Joan.
Aceia dintre noi care iubesc clubul sunt dispuși să ajute într-un fel, astfel încât clubul să recâștige acea putere, acea filozofie a legăturii dintre noi de care toată lumea s-a îndrăgostit” a declarat Dani Alves, conform aceleiași surse.
În ciuda intențiilor sale, presa catalană nu consideră că în acest moment o revenire ar putea fi fezabilă din moment ce conducerea Barcelonei nu își dorește să adauge și alți veterani în lot.
Dani Alves a jucat în tricoul formației catalane între 2008 și 2016, acumulând în acest timp 391 de meciuri, 21 de goluri și 101 pase decisive.
În acest timp Alves a câștigat și 23 din cele 43 de trofee obținute în întreaga sa carieră.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER