Hei, domnu’ „Cholo”, ce-ar putea fi nesănătos în a da mâna cu adversarul după meci? Că se ia virusul? Apreciez, dragă Diego, că ai avut minima decență de a nu invoca pandemia pentru a-ți explica gestul. Cum adică nu face bine nimănui? Da’ de unde știi matale? Poate că fraieru’ de Jurgen se simțea bine să-ți strângă mâna și să primească ceva felicitări pentru victorie.
Și, dacă ar fi atât de nesănătos, de ce naiba o fac atât de mulți? De ipocriți ce sunt? Sau e vreo teorie a conspirației în spate? A, că matale nu-ți place, e altceva, dar hai s-o anunțăm frumos, oficial, nu numai la înfrângeri, nu de alta, dar mai rămân și alții cu ochii operați în soare.
Am recunoscut în penibilul gesturilor și al declarațiilor lui Diego Simeone de marți seară multe personaje de pe la noi. Măcar la prostii mai aducem și noi puțin cu partea mai latină din fotbalul mare.
Să ne întoarcem la fapte. Diego Simeone, creatorul lui „Atleti” modern, a băgat un sprint „a la Usain Bolt” spre vestiare la auzul fluierului final din meciul cu Liverpool. Asta după ce s-a plâns de fiecare out nedat echipei sale. De parcă arbitrul făcuse 0-2 după 13 minute. De parcă arbitrul se opusese în vreun fel să se facă 2-2 după alte douăzeci. Lăsat cu mâna-ntinsă, Klopp a ridicat-o și a făcut un semn de ”nu se face așa!”.
Lui Liverpool i-a trecut glonțul pe la ureche. Era să rateze victoria după ce a condus cu 2-0 și a jucat aproape o repriză cu un om în plus. Faptul că Atletico nu a cedat și a luptat până la capăt merită toată admirația. Mai ales că și-a mai pierdut din violența contactelor fizice, celebre în urmă cu câteva sezoane. Felul în care a făcut-o, însă… a amintit din nou de multele momente penibile de pe la noi. Cele legate de arbitraj pentru că, în rest, băieții ăia chiar știu fotbal.
Așa ajung la personajul principal al meciului. De obicei, nu mă interesează cine e arbitru. Nici nu-mi încarc memoria cu numele lor. Dar băiatul care a condus Atletico – Liverpool a dat o lecție de arbitraj. Cu un stadion ostil în spate, cu jucătorii lui Atletico mereu nemulțumiți în jurul lui, cu Simeone strigând de pe margine, acest Daniel Siebert a reușit să ia deciziile corecte în momentele de maximă importanță. La 2-2, l-a eliminat pe Griezmann pentru masajul cu crampoane făcut la urechea stângă a lui Firmino. Recunosc, am avut nevoie de reluare ca să-i dau dreptate fără ezitări.
În schimb, ce fac băieții lui „Cholo” ? Proteste cât casa, priviri spre cer, ochi injectați. Cu o excepție importantă: Antoine Griezmann a părăsit demn și liniștit terenul, nu înainte de a-și fi consolat victima și, probabil, de a-și fi prezentat scuzele. Și încă ceva: în drumul său spre vestiare, deși aplaudat în picioare de tot stadionul – merita, dăduse două goluri – nu a răspuns tot cu aplauze spre tribune, așa cum ar fi fost tentați mulți. A mers cu capul în pământ știind că greșeala lui, pentru că asta a fost, doar o greșeală, le face viața mult mai grea coechipierilor.
Apoi? Ce mai fac băieții lui Cholo? Încearcă să provoace un roșu adversarului, nu? Așa că se bagă cu fața în cotul întins demult de Milner. Cum, doar galben? Nu se poate, e clar, ne mănâncă ăștia cu arbitrul! În narativul carpato-danubiano-pontic ar fi urmat argumentul că arbitrul e din aceeași țară (regiune, județ, oraș, comună, sat, viză de flotant, luare în spațiu) cu antrenorul oaspeților. Vorbim, totuși, de un alt nivel.
După ce scapă de capcana ”echilibrării” meciului, domnul Siebert reușește la una dintre faze să-l calmeze pe Simeone fără să-l avertizeze. După un număr de magie de maximum 10-15 secunde (sau o fi fost hipnoză?), Siebert îl transformă pe Cholo dintr-un sindicalist nervos într-un gentleman sadea care răspunde doar cu ”ok, ok”.
Domnul Siebert mai dă și un penalty pentru Liverpool. De ce? Simplu, pentru că a fost. La fel și protestele. Dar actul de măiestrie al domnului arbitru a venit câteva minute mai târziu. E 3-2 pentru Liverpool, stadionul fierbe, Atletico fierbe, Gimenez cade în careu în duel cu Jota, toată planeta cere penalty și Daniel Siebert îl și dă. Pentru ca apoi să se ducă și să revadă faza pe monitor. Câți ar fi întors propria decizie? Mai ales că faultul, ca să glumim amar, a fost mai evident decât cel al lui Scarlatache la Keșeru. No?
Într-o atmosferă ostilă, Daniel Siebert a reușit să găsească cele mai bune soluții. Cu o excepție, imediat după penalty-ul nedat lui Atletico: nu a văzut cotul lui van Dijk la Suarez și de acolo a apărut galbenul pentru protestele uruguayanului. În rest, a arbitrat impecabil.
Spre lauda lui, Diego Simeone a admis că arbitrul ar putea avea dreptate la toate deciziile importante. Probabil că și el e dintre aceia care, atunci când se văd la televizor în febra meciului, li se face rușine de ei înșiși.
Întâmplător, comportamentul civilizat a câștigat marți seară. Dar asta nu se petrece întotdeauna. Ba dimpotrivă. Cine a văzut ”The English Game” înțelege. Până la urmă, e un joc atât de popular tocmai pentru că nu a rămas al elitelor.
Am și un exemplu. În februarie 2013, Steaua elimina pe Ajax din optimile Europa League. Ce se întâmplase cu două luni mai devreme? Ajax făcuse un cantonament în Brazilia. Prilej cu care a vizitat mai multe centre de copii defavorizați și a făcut importante donații. Cam în același timp, antrenorul Reghecampf și soția lui erau în vacanță la Rio. Și aflăm din povestirea ingenuă a soției că șoferul de taxi le-a zis să nu care cumva să deschidă geamul la mașină, că e periculos. De ce voia antrenorul Stelei să deschidă geamul? Era prea cald? Nu, voia omu’ să-și arunce ciunga.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER