David Alaba „a spart gheața” tocmai în „El Clasico!” Fundașul a reușit primul gol de când a ajuns la Real Madrid, iar echipa lui Carlo Ancelotti a condus-o la pauză pe Barcelona, scor 1-0.
În minutul 32, Alaba a stabilit scorul după primele 45 de minute. Austriacul a prins un șut excelent și nu i-a lăsat nicio șansă lui Ter Stegen, marcând un gol superb pe Camp Nou.
Duelul dintre Barcelona și Real Madrid este Live Video Online pe prosport.ro.
Ajuns pe Bernabeu de la Bayern, David Alaba a demonstrat de ce este în stare în „El Clasico”, într-un meci disputat cu peste 90.000 de spectatori în tribune.
Fostul jucător din Bundesliga a făcut diferența într-o primă repriză destul de echilibrată. Alaba a avansat cu mingea la picior și a șutat în stil de mare atacant, golul său fiind unul cu adevărat imparabil.
VIDEO: Golul reușit de Alaba în El Clasico
Reușita va fi cu siguranță una de neuitat pentru Alaba, mai ales că David a înscris din primul său șut pe poartă în La Liga.
Real Madrid's David Alaba goal in 4 pictures 🤩 pic.twitter.com/zYYNsiS7aR — FOX Soccer (@FOXSoccer) October 24, 2021
Real Madrid's David Alaba goal in 4 pictures 🤩 pic.twitter.com/zYYNsiS7aR
— FOX Soccer (@FOXSoccer) October 24, 2021
Fotbalistul austriac a devenit al cincilea jucător care înscrie la debutul pentru Real Madrid în „El Clasico”, după brazilianul Ronaldo, olandezul van Nistelrooy, francezul Varane și spaniolul Jese Rodriguez.
Barcelona: Ter-Stegen – Mingueza, Pique, Garcia, Alba – de Jong, Busquets, Gavi – Dest, Depay, Fati. Rezerve: Neto, Pena – Aguero, Balde, Coutinho, L. de Jong, Demir, Lenglet, Nico, Ruig, Roberto, Umtiti. Antrenor: Ronald Koeman
Real Madrid: Courtois – Vazquez, Militao, Alaba, Mendy – Kroos, Casemiro, Modric – Rodrygo, Benzema, Vinicius Junior. Rezerve: Lopez, Lunin – Asensio, Blanco, Camavinga, Carvajal, Diaz, Feranandez, Hazard, Marcelo, Vallejo, Valverde. Antrenor: Carlo Ancelotti
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER