Dragă David Popovici,
Ai apărut dintr-odată într-un spațiu atât de avid de idoli adevărați încât îi și distruge la primul pas ezitant. A fost o ascensiune rapidă pentru publicul larg. Pentru tine e rezultatul unor ani de muncă. Mai puțini decât în cazul altor sportivi, destui pentru noi, oamenii de rând, cărora 6-7 ani de muncă cu trezit la 5 jumate dimineață, ca să prinzi și toate antrenamentele și școala într-o singură zi, poate însemna o corvoadă insuportabilă. Prin bazine puține, prin apă așa și-așa și cine știe prin câte alte piedici puse la cale de un sistem foarte prezent la pus bețe-n roate, dar absent total la crearea și șlefuirea marilor performeri. Noroc că, în absența sistemului, mai există, uneori, oameni.
Ai început să impresionezi încă de la 10 ani, ai luat medalii după medalii naționale. Ai avut norocul unor părinți mai mult decât responsabili și al unui antrenor dedicat profesional. Ai avut norocul unui ”mindset” propriu care, probabil, nu a lăsat loc greșelilor inerente vârstei.
Ai explodat la 16 ani la Europeanul de juniori și ai impresionat lumea înotului. Ai fost luat în brațe de români ca un ”future star”, ca un model. Ceea ce și meritai. Povestea ta are darul să inspire. Spre deosebire de alte modele de carton – după miliardarii de carton am ajuns să avem și modele de carton – tu chiar ești, în sine, un model de urmat. Pentru o viață frumoasă, sănătoasă, pentru acel străvechi ”Mens sana incorpore sano”.
Locul 4 de la Tokyo, în sine o performanță uriașă, a adus primele ridicări de sprânceană și primele guri ascuțite pe la colțuri din partea numerosului partid al băgătorilor de seamă. Dar oamenii care știu că munca este o valoare primordială, nu furtișagul, cred că te-au apreciat și te vor aprecia la fiecare pas spre succes.
Ce voiam să-ți zic: poate că ai auzit și tu că 18 persoane, majoritatea cu vârste între 3 și 10 ani, care făceau înot la bazinul Rapid au avut probleme de intoxicație cu clor. Poate că unii dintre ei se apucaseră de înot tocmai pentru că te văzuseră pe tine. Poate că unii dintre ei primiseră, la fel ca tine, recomandare de înot după ce fuseseră diagnosticați cu scolioză. Poate că pe unii dintre antrenorii lor îi și cunoști. Unii au tușit mult, alții au avut probleme respiratorii și saturație de oxigen de 83%. Sigur e că printre cei afectați a fost și un tânăr de 26 de ani cu sindromul Down. S-au dus acolo pentru sănătate, pentru bucurie și, cine știe, dacă unii sunt buni ca tine, pentru performanță. Au plecat cu probleme în plus. Așa cum din spitalele noastre se pleacă la purtător cu niscaiva stafilococi.
David, nu știu care au fost resorturile pentru care ai preferat să rămâi în țară. Nu înțeleg de ce, la 17 ani, cu oferte pe masă de la colegii americane celebre, tu ai spus ”pas”. Nu am de unde să știu dacă așa va fi mai bine pentru cariera și pentru dezvoltarea ta ca om. Mă gândesc că ”acolo” ai fi avut toate condițiile să te pregătești, poate că ți-ar fi acceptat să vii și cu propriul antrenor. Poate că, odată ajuns acolo, doar cerul ți-ar fi fost limita de performanță.
Ai ales să rămâi. Să faci o schimbare, de la Steaua la Dinamo, dar să ramâi. Îți doresc să fi luat decizia cea mai bună pentru tine. Și, cu ajutorul celor din jur, să-ți fructifici potențialul maxim. Și să rămâi același om prietenos, vesel, optimist și deschis la minte.
Dar am o mare rugăminte. Să faci ceva, nu pentru tine. Pentru noi, dacă tot ai decis să aparții în continuare acestui spațiu avid de idoli și care nu face nimic pentru a-i crea. Te rog frumos ca, peste niște ani, când te vei fi lăsat de sportul de performanță, să nu stai deoparte. Să încerci să schimbi lumea din jurul tău cu forța asta pe care acum o ai când termini primul cursa. Pentru ca alți copii să nu se mai intoxice cu clor practicând înotul. Pentru că nu e un simplu accident, oricât de mult și-ar dori unii să creadă că așa e. Tot accident a fost și prăbușirea acum câteva luni a unui gard de beton peste David, un copil care nu-și dorea decât să joace fotbal. Și atâtea, și atâtea altele.
Te rog să te implici. Să dai de pământ cu noi, ăștia de ne complacem în mediocritatea lui ”lasă, bă, că merge și-așa”! Suntem mulți. În timp, ne-am perfecționat metodele. Suntem nași, fini, cumetri, pile, cum vrei să ne spui. Furăm mult, da’ cinstit. O să-ți fie greu. Nu vreau să te încarc de pe acum cu responsabilitatea asta. Vezi-ți de carieră! Fii cel mai bun! Dar te aștept apoi să-ți folosești energiile în slujba binelui comun. Nu pentru că ai avea vreo obligație. Ci pentru că noi avem obligația să ieșim din mocirla asta și observ că nu suntem în stare fără oameni ca tine.
Ce zici, dacă vei mai fi atunci prin țară, încerci?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER