Simona Halep (18 WTA) a reușit o victorie în minimum de seturi în optimile turneului WTA 250 Transylvania Open, 6-4, 6-2 cu Varvara Gracheva (81 WTA), dar românca a făcut o declarație alarmantă după meci.
Cu toate că i-a fost net superioară adversarei, Simona Halep are motive de îngrijorare! Favorita principală a acuzat probleme la spate, primind îngrijiri medicale în pauza dintre seturi.
Simona Halep a mărturisit că durerile au fost puternice, dar nu a dorit să renunțe, deoarece turneul de la Cluj-Napoca are o importanță aparte pentru ea.
Simona Halep a vorbit despre problemele fizice pe care le-a avut în meciul cu Varvara Gracheva, câștigat într-o oră și 14 minute de joc! Simonei i s-a blocat spatele, iar acum va trebui să se recupereze rapid, ținând cont că vineri va juca împotriva conaționalei Jaqueline Cristian, în sferturile de finală: „Spatele mi s-a blocat, durerea este foarte mare și nu mă pot apleca sau mișca prea mult. Dar sunt obișnuită cu durerea, am mai avut asta înainte, am vrut să continui și să termin acest meci. E bine că am câștigat, nu știu cum, dar este o victorie bună pentru mine!
Acesta este principiul și scopul meu principal, să nu renunț niciodată, să dau totul chiar dacă este dureros! Dacă te doare, trebuie să continui! Astăzi am simțit că fiind acasă trebuie să lupt mai mult. Întotdeauna e complicat când întâlnesc o jucătoare din România”, a spus Simona Halep despre duelul cu Jaqueline Cristian din sferturile turneului Transylvania Open. Simona Halep și Jaqueline Cristian nu s-au mai confruntat până acum într-un meci oficial! Simona a mai întâlnit o jucătoare din România la Cluj-Napoca, pe Gabriela Ruse, iar meciul nu a avut istoric, scor 6-1, 6-2.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER