Petre Cozma, tatăl lui Marian Cozma, handbalistul ucis în urmă cu 12 ani, a fost prezent la meciul dintre Dinamo și Veszprem, scor 31-29.
Dinamo și Veszprem s-au întâlnit joi seară, în cadrul etapei a șasea din Grupa B a Ligii Campionilor la handbal masculin, iar „dulăii” s-au impus cu scorul de 31-29.
După acest succes, Dinamo ocupă locul 6, cu patru puncte, fiind devansată de Vive Kielce, Barcelona, Veszprem, PSG și Porto.
Petre Cozma a fost extrem de emoționat la finalul acestei partide.
„Sunt fericit. M-au încercat sentimente grele. Să vii la un meci, după ce copilul tău a jucat la ambele echipe este foarte greu. Eu am vechime mare aici, eu sunt campion național, am câștigat Cupa, copilul meu este campion național.
Normal că mi-au dat lacrimile, pentru că oricât aș iubi eu Veszpremul, și îl iubesc, vă dați seama că… nu pot să o iubesc mai mult pe soacră-mea decât pe mama. Vorbesc serios! Eu mereu v-am spus că Marian este plus unu’ pentru Dinamo. Și să îi dea Dumnezeu sănătate acestui antrenor care a venit la noi. Este mare antrenor și vom face mare echipă.
Dacă întrebi 100 de jucători cine a fost Marian Cozma, 102 îți vor spune că îl cunosc. Pe bune, băiatul meu chiar a fost handbalist. A fost jucătorul cu cel mai mare contract, pe care n-o să-l facă nimeni în România”, a spus Petre Cozma, după meci.
Antrenorul „dulăilor”, Xavi Pascual, i-a dedicat victoria lui Petre Cozma.
„În primul rând, aș vrea să dedic victoria tatălui lui Marian Cozma. Este o zi importantă pentru el! O victorie incredibilă, am bătut una dintre echipele care poate câștiga Liga Campionilor”, a spus Xavi Pascual, după meci.
În următoarea etapă, campioana României va juca în deplasare, cu Flensburg, pe 17 noiembrie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER