Mahjabin Hakimi era o tânără speranță a voleiului feminin din Kabul, dar a fost decapitartă și dată drept exemplu!
De la instalarea la putere a regimului taliban toate sporturile practicate de femei au fost interzise.
Fostele sportive afgane și-au ars chiar echipamentele pentru a evita un val de represalii din partea noului regim opresiv.
Scopul noului regim instalat la Kabul este să facă persoanele de sex feminin să se supună regulilor extrem de dure dictate de către conducerea talibanilor.
Majhabin Hakimi era o speranță a echipei de tineret (cu vârste cuprinse între 10 și 16 ani) de la clubul de volei feminin al municipalității din Kabul. Majoritatea colegelor sale de echipă au reușit să fugă din țară, după ce talibanii au preluat puterea, în august, dar Mahjabin a rămas blocată în Kabul.
Interpretarea radicală a Islamului de către talibani le interzice femeilor afgane să practice orice formă de sport.
FIFA și guvernul din Qatar au reușit să evacueze în siguranță peste 100 de jucătoare de fotbal feminin din Afganistan, inclusiv mai multe membre ale echipei naționale de fotbal feminin afgane și membrii familiilor acestora.
Zahra Fayazi, care a jucat pentru echipa națională de volei a Afganistanului vreme de șapte ani, înainte de a ocupa o poziție în antrenorat, a povestit pentru BBC că o membră a selecționatei a fost executată:
„Jucătoarele noastre care trăiau în provincii au fost obligate să plece și să triască în altă parte. Ele chiar și-au ars echipamentele sportive pentru a se salva pe ele și pe familiile lor. Talibanii vor ca ele să nu mai păstreze nimic care să aibă legătură cu sportul”.
Mahjabin Hakimi ar fi fost ucisă de guvernul taliban la începutul acestei luni, însă execuția sa a trecut aproape neobservată.
Doar atunci când radicalii islamiști însetați de sânge au postat în mediul online imagini dezgustătoare cu capul lui Mahjabin, o antrenoare de volei, care s-a recomandat drept Suraya Afzali, a decis să iasă în public cu o reacție.
Ea le-a declarat celor de la Persian Independent că familia fetei ucise ar fi fost avertizată să nu spună nimic despre execuție.
Echipa națională de volei feminin din Afganistan, care a fost fondată în 1978, a fost văzută mult timp drept o sursă de inspirație pentru drepturile tinerelor femei afgane.
„Toate jucătoarele de la echipa de volei și restul femeilor care practică sportul se află acum într-o situație grea, sunt disperate și le este frică. Toate au fost forțate să fugă, să se ascundă și să trăiască în subteran” a explicat Afzali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER