Naționala de rugby a României va întâlni duminică 7 noiembrie ora 15:00 (ora României) în primul meci test World Rugby al lunii, Uruguay. Partida va avea loc în Italia, la Verona, pe stadionul Payanini Center.
Partida era programată iniţial în 6 noiembrie, pe Stadionul Naţional de Rugby Arcul de Triumf. Confruntarea va avea însă loc în Italia.
“Din cauza situaţiei sanitare existente în România în aceste zile, Los Teros au solicitat disputarea meciului într-o locaţie care să fie cât mai sigură pentru sănătatea jucătorilor în contextul pandemic actual”, a precizat Federaţia Română de Rugby.
Meciul se va desfășura cu spectatori, în tribunele stadionului putând fi prezenți aproape 2000 de oameni.
Biletele pot fi rezervate pe linkul special creat: AICI LINK
Prețul unui bilet pentru adulți este de 10 euro și 5 euro pentru studenți și tineri între 12 și 18 ani. Accesul este gratuit pentru copii sub 12 ani.
După ce locul a fost rezervat, biletul poate fi achiziționat și ridicat în ziua meciului direct la casa de bilete a Centrului Payanini (via San Marco 114, Verona).
Pentru a putea asista la meci trebuie să aveți Certificatul Verde Electronic care să ateste una din aceste situații:
– deținătorul a fost vaccinat împotriva COVID-19 (unul dintre vaccinurile Pfizer, Moderna, Johnson & Johnson, AstraZeneca) – s-a vindecat de COVID-19 (document eliberat de autoritățile italiene) – test negativ SARS CoV 2, efectuat cu maxim 48 de ore înainte de meci.
Excepție de la aceste reguli fac copiii sub 12 ani și cei care sunt scutiți medical de vaccinare. La intrarea în baza sportivă se va face triajul epidemiologic care constă în măsurarea temperaturii.
De asemenea, este obligatoriu să aveți asupra dumneavoastră și confirmarea rezervării pe care ați făcut-o, care apare la finalul formularului de precomandă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER