Ciprian Tătărușanu, portarul român în vârstă de 35 de ani al lui AC Milan, a avut o reacție acidă în presa din Italia, cu privire la statutul său de rezervă la gruparea din Serie A.
În acest sezon din Serie A, Ciprian Tătărușanu a jucat doar în patru dintre meciurile disputate de către AC Milan până acum, după ce în stagiunea precedentă a bifat o singură apariție în tricoul „rossonero”.
Pe lângă aceste partide, portarul român a bifat două apariții între buturile lui AC Milan și în Liga Campionilor, în meciurile cu FC Porto, 0-1 în tur și 1-1 în retur.
Recent, s-a discutat intens despre titularizarea lui Ciprian Tătărușanu ca urmare a accidentării lui Mike Maignan (26 de ani), portarul numărul 1 al lui AC Milan. Totuși, s-a discutat și despre posibilul transfer la AC Milan al lui Antonio Mirante, portar în vârstă de 38 de ani, ultima dată la AS Roma, acum liber de contract.
Ciprian Tătărușanu a vorbit despre aceste discuții create în jurul său și a spus că el nu citește presa. Portarul român a explicat că este pregătit oricând să apere la AC Milan și le-a dat peste nas jurnaliștilor italieni care îl numesc bătrân.
„Nu sunt rezerva nimănui. În cariera mea, am apărat în atâtea meciuri, am multă experienţă şi m-am antrenat întotdeauna la maximum pentru a fi pregătit la momentul potrivit, când a avut nevoie Milan.
Nu am timp să citesc astfel de comentarii şi ştiu ce pot să fac. Mă antrenez bine şi nu sunt nici aşa bătrân cum spuneţi voi în Italia”, a spus Ciprian Tătăruşanu, potrivit tuttomercatoweb.com.
În ceea ce privește plecarea lui Gianluigi Donnarumma de la AC Milan, la PSG, Ciprian Tătărușanu a lăudat alegerea portarului în vârstă de doar 22 de ani.
„El a făcut alegerea lui şi apără bine la Paris, iar noi suntem jucam bine aici. Cred că a fost cea mai bună decizie pentru toată lumea”, a mai spus Ciprian Tătărușanu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER