ProSport a prezentat, în premieră, situația cu care se confruntă CSA Steaua la grupa de U15. După imaginile delicate din autocarul echipei, când mai mulți părinți consumau alcool și îi îndemnau pe copii să accepte o sticlă de whisky, ProSport a prezentat și cazul jucătorului folosit pe „fals” de către tehnicianul Florin Neață într-un meci la juniori.
Coducerea „militarilor” a deschis o anchetă internă în cadrul clubului și, conform surselor ProSport, l-a găsit vinovat pe antrenorul Florin Neață. Acesta a fost anunțat că în acastă săptămână va trebui să-și strângă lucrurile și să plece de la CSA Steaua.
De altfel, Florin Neață a susținut luni seară, de la ora 19:00, antrenamentul obișnuit cu grupa U15, urmând ca aceasta să fie ultima sa săptămână în cadrul clubului roș-albastru.
O parte a părinților îl susțin pe antrenorul Florin Neață și a cerut conducerii CSA să nu-l demită, în timp ce cealaltă parte spune că tehnicianul nu mai are ce căuta printre copii.
„Am stabilit să facem o petiție pe care să o înaintăm spre domnul comandant unde să transmitem că nu suntem de acord ca domnul profesor să plece. Dacă totuși domnul profesor va pleca, suntem 15-16 părinți care ne vom lua copiii și vom pleca. Lucrul acesta l-am transmis și domnului Ogăraru”, a spus Marius Voica, unul dintre părinți, pentru ProSport.
De partea cealaltă, avocatul Sebe Nicușor, părintele unui alt copil de la CSA Steaua U15 susține că ce a făcut Florin Neață poate fi de natură penală.
„Acest domn Neață Florin, mă rog, eu nu l-aș mai numi domn, are abateri grave în ceea ce privește legea. În special, legea penală, că atunci când furi identitatea unei persoane, întocmești o foaie în fals și faci uz de ea, sunt trei infracțiuni care ar trebui cercetate și organele abilitate ar trebui să se sesizeze. Cred că dacă aceste lucruri se vor dovedi, că există aceste foi, e foarte grav și ar trebui întocmit un dosar penal”, a spus și Sebe Nicușor pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER