Adrian Vermeșan, unul dintre cei mai longevivi conducători din baschetul românesc, a murit! Vestea a fost dată către clubul SCM Timișoara.
Adrian Vermeșan a murit la vârsta de 69 de ani. Acesta ar fi murit la scurt timp după ce a fost confirmat pozitiv cu coronavirus, însă Adrian Vermeșan ar fi avut și alte probleme de sănătate.
Mai bine de o jumătate din viață a petrecut-o în baschetul românesc, în diverse funcții administrative. A fost director sportiv în 2010 și 2015, când baschetbaliștii de pe Bega cucereau Cupa României. A făcut parte din clubul SCM Timișoara din 1986 până în mai 2019, cu o foarte scurtă perioadă de întrerupere.
„S-a stins din viață Adrian Vermeșan, cel ce a fost decenii în șir conducător de club în baschetul timișorean. Vermeșan s-a aflat în echipa administrativă a clubului Elba la promovarea din 1987, de când Timișoara este prezentă neîntrerupt în elita baschetului masculin.
Avea 69 de ani, dintre care peste 30 i-a dedicat baschetului, în diverse poziții administrative.
Adrian Vermeșan a fost director sportiv în 2010 și 2015, când baschetbaliștii de pe Bega cucereau Cupa României. Cu o foarte scurtă perioadă de întrerupere, a făcut parte din clubul nostru cu începere din 1986 până în luna mai a anului 2019. Dumnezeu să-l ierte!”, a fost mesajul celor de la SCM Timișoara.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER