Simona Halep (30 de ani) a reacționat pe o rețea de socializare după ce Horia Tecău a spus adio tenisului la 36 de ani! Românca i-a mulțumit prietenului său pentru meciurile de dublu-mixt pe care le-a jucat alături de ea.
Horia Tecău a pus capăt unei cariere stelare, în care a cucerit nu mai puțin de 38 de titluri, dintre care trei de Grand Slam (două la dublu și unul la dublu-mixt), dar și o medalie de argint la Jocurile Olimpice.
Simona Halep, dar și alți jucători de tenis importanți care l-au cunoscut pe Horia Tecău, au fost mișcați de anunțul fostului ocupant al locului 2 mondial în clasamentul de dublu!
Simona Halep a avut o reacție emoționantă după ce Horia Tecău și-a anunțat retragerea din tenis: „Felicitări, campionule, pentru o carieră deosebită! Tenisul e mai sărac acum. Și mulțumesc pentru meciurile de dublu-mixt! Bucură-te de viață!”, a fost mesajul postat de Simona pe pagina de Instagram a lui Horia Tecău. Cei doi au participat în proba de dublu-mixt la două turnee de Grand Slam: au ajuns în sferturi la US Open 2015 și s-au oprit în turul inaugural la Roland Garros 2016. Horia a fost „sufocat” de mesaje după anunțul retragerii din tenis!
Americanca Bethanie Mattek-Sands i-a făcut cel mai frumos compliment românului: „Nu mi-aș fi dorit să câștig primul meu turneu de Grand Slam cu nimeni altcineva decât cu tine. Ai avut o carieră uimitoare, cu multe momente importante și realizări, dar caracterul tău este mai presus de toate!”, a spus Bethanie, care alături de Horia a câștigat turneul de Grand Slam de la Australian Open 2012. Horia Tecău a disputat joi ultimul meci al carierei în circuitul ATP! În ciuda faptului că s-a impus în ultimul joc al grupei de la Turneul Campionilor alături de Kevin Krawietz, cei doi au ratat calificarea în semifinale.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER