Enzo Maresca, antrenorul principal de la Parma, a oferit noi detalii despre situația lui Dennis Man la formația din Serie B.
Dennis Man a fost rezevă în ultimele trei meciuri jucate de Parma în Serie B, iar Enzo Maresca nu a ezitat să îl critice pe internaționalul român ori de câte ori a avut ocazia.
Forma slabă a lui Dennis Man a apărut după ce internaționalul român a fost infectat cu COVID-19, însă Enzo Maresca este dispus să îi mai acorde o șansă atacantului care este și pe lista de transferuri a celor de la Galatasaray.
Înaintea meciului pe care Parma urmează să îl joace împotriva celor de la Cosenza, duminică, 21 noiembrie, ora 15.00, în Serie B, Enzo Maresca a vorbit despre situația lui Dennis Man și a anunțat că există șanse ca românul să fie titular în runda a 13-a.
Dennis a lucrat foarte bine în ultimele zile. Este unul dintre cei mai importanți jucători pe care îi avem, așa că va fi luat în considerare pentru echipa de start, cu siguranță”, a declarat Enzo Maresca, tehnicianul lui Parma, la conferința de presă dinaintea meciului din etapa a 13-a.
Parma se află pe poziția a 14-a în clasamentul din Serie B, după 12 meciuri jucate în sezonul 2021 – 2022. Trupa condusă de Enzo Maresca a adunat 16 puncte din 12 etape, în timp ce Cosenza are 14 puncte și este pe poziția a 16-a.
Cotat de site-urile de specialitate la 10 milioane de euro, Dennis Man mai are contract cu Parma până pe 30 iunie 2025. Fotbalistul în vârstă de 23 de ani a jucat în sezonul 2021 – 2022 în 7 meciuri pentru formația din Serie B și a dat două goluri. Acesta a făcut pasul către Parma în ianuarie 2021, toate acestea după ce FCSB a înacasat 13 milioane de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER