Inter și Napoli s-au întâlnit în derby-ul etapei a 13-a din Serie A, scor final 3-2, după un meci foarte spectaculos ce a cumulat cu prima înfrângere a formației lui Luciano Spalletti în acest sezon.
Napoli a fost cea care a deschis scorul în minutul 17, prin Piotr Zielinski, însă gazdele au revenit imediat în joc. Calhanoglu din penalty și Perisic au stabilit scorul pauzei.
În partea secundă, Lautaro Martinez a punctat și el, urmat de Dries Mertens, cu o execuție de mare efect, aproape de vinclul porții lui Handanovic, la doar trei minute după ce a fost introdus pe teren, în locul lui Lorenzo Insigne.
„I nerazzurri” au avut emoții pe final de meci, cu atât mai mult cu cât miza a fost foarte importanta. Inter se apropie la patru puncte de liderul din Serie A, ocupat de adversarii care au plecat învinși de pe Meazza.
Chiar dacă Napoli a avut posesia mai mare pe parcursul jocului (55%), formația din Milano a fost mai clară în ocazii și speculativă atunci când ritmul oaspeților a scăzut.
Inter a profitat la maximum și de pasul greșit al lui AC Milan, care a pierdut sâmbătă cu Fiorentina, în deplasare, scor final 4-3.
În etapa următoare, „i nerazzurri” se deplasează la Venezia, în timp ce Napoli va primi vizita celor de la Lazio, iar Milan o va înfrunta pe Sassuolo
Inter: Handanovic – Skriniar, Ranocchia, Bastoni – Darmian, Barella (Dimarco 75’), Brozovic, Calhanoglu (Vidal 62’), Perisic (Satriano 88’) – Lautaro Martinez (Gagliardini 75’), Correa (Dzeko 62’).
Napoli: Ospina – Di Lorenzo, Rrahmani, Koulibaly, Mario Rui – Anguissa, Fabian – Lozano (Elmas 75’), Zielinski, Insigne (Mertens 75’) – Osimhen (Petagna 55’).
Atalanta – Spezia 5-2
Lazio – Juventus 0-2
Fiorentina – AC Milan 4-3
Sassuolo – Cagliari 2-2
Bologna – Venezia 0-1
Salernitana – Sampdoria 0-2
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER