În absența lui Maradona. Un an mai târziu, inima.

În absența lui Maradona. Un an mai târziu, inima.
marius mitran absenta lui maradona
  • Publicat:
  • Actualizat:

Buenos Aires transmite rar, ca un telex uitat într-o cabină de transatlantic acoperit de apă neagră, că, pe 25 noiembrie, se numără un an de la plecarea lui definitivă. Din acea zi, lumea întreagă a cheltuit un an fără să înțeleagă nimic, fără să accepte, ba chiar fără să creadă că s-a întâmplat. Și totuși, așa a fost, în cele din urmă. Ca inima lui Diego să nu mai poată ține ritmul nervilor lui.

Acum vreo două zile, tot din Buenos Aires, unde jongla el, copil amărât fiind, mingea pe picior, secvență cu care își începe și își încheie filmul Kusturica, de acolo a venit și altă veste. Cică Diego a fost înmormântat fără inimă. Doctorul Nelson Castro a spus o prostie. Că i s-a luat inima pentru a fi studiată, că avea cinci kilograme și nu trei, cum ar fi fost normal. Normal?! Ce era normal, ce a fost normal în viața, dar, mai ales, în opera lui Diego? Putea fi ceva normal cu inima lui?

Nu trebuia să spună nici asta, nici că nebunii de la Gimnasia La Plata plănuiau să-i scoată inima din piept și să fugă cu ea în lume. Unde, copii ai durerii? Unde?
Amigos, inima lui Diego, doctore Castro, s-o știi și tu, inima lui era de mult dată lumii.

În absența lui Maradona. Un an mai târziu, inima.

Despre ce vorbim, despre faptul că ultima oară a fost al celor de la Gimnasia Esgrima y La Plata? Și suporterii lor se înșală, ca și doctorul, din aceleași cauze: inima fusese predată de mult lumii care acum nu mai știe ce să facă, având-o pentru totdeauna. Per siempre! Viața tuturor continuă cu inima lui și iată o secvență din ea.

În restaurantul din Madrid, noaptea trecută, când am început să scriu, se asculta Radio Onda Cero. Gică Craioveanu vorbește despre De Gea și despre faptul că Villareal, echipa sa de acum o viață, nu are măcar „mas un puntito”. Adică un punct în plus. E „la noche de Champions” în toată Europa, din avion am văzut continentul luminat înnebunitor a fotbal, bănuiesc, că doar nu a bani. Prietenii lui Gică vorbesc unul peste altul, vocile urcă și apoi scad brusc. „Donde vas, Rulli?” strigă Craioveanu al nostru, și simt că ceva rău s-a întâmplat pentru spanioli. Claro, marcase Cristiano, pentru United, pe final, cum o face mereu. Se consolează un pic cu toții, anunțând formația Barcelonei și comentând noutățile arhitectului Xavi. Apoi marchează și Jadon Sancho. Gică e trist, îl simt. Dar vorbește foarte frumos.

Îmi place limba spaniolă. Atât de mult încât, din dor de Maradona, aș fi în stare să scriu că Diego Armando a inventat-o și a făcut-o și pe asta cadou lumii, pentru ca, undeva, cândva, Victor Hugo Morales să poată spune ce a spus, plângând, la microfonul acela.

O minciună, ca golul lui cu mâna din același meci, asta aș fi zis. Dar o accept: da, de fapt, spaniola s-a inventat pentru fotbal. Pentru Diego și Hugo Morales.
Iar toate aceste nopți, în care poți străbate lumea și să-i vezi oamenii pe stadioane, ori trepitând, aproape spasmodic, în fața televizoarelor, ori cu urechea ciulită la radio, în nu știu ce mașină ori hol de hotel, toate aceste străfulgerări de viață și fotbal, de tensiune și grandoare, se întâmplă, de un an, fără Maradona. Noi, care ne-am amestecat prin fotbal ca printr-un taxi fără traseu, știm asta. Radiourile se aud și fără el, capitalele lumii plâng și râd fără el, luminile se aprind peste tot, da, fără el.
E aproape de miezul nopții la Madrid. Cineva pomenise de Maradona și ciulesc urechile ca un lup ciobănesc german. Se spune că Barcelona a fost prima lui mare provocare.

„Toată viața lui a fost o tragere de tricou a lui Dumnezeu”

Ce adevăr! Toată viața lui a fost o tragere de tricou a lui Dumnezeu, care s-a dovedit apoi că era chiar el. O națiune l-a îngropat acum un an pe Dumnezeu și noi avem îndrăzneala să căutăm azi urmarea și consecințele.

„Adevărate sunt sentimentele. Ficțiuni sunt împrejurările. Se spune, de obicei, că există o nostalgie a paradisului pierdut”, scrie, undeva, Preda. Așa stau lucrurile și în cazul lui. Universul lui Maradona, al celor bogați și al celor care adorm plângând de foame, e unul care are, vai, continuare, dar fără el. Adevărate au fost doar sentimentele, da.

Nocturnele stadioanelor, aflu de la Onda Cero, se vor aprinde, joi noapte, iar, în toată Argentina. Europa, pe care a luminat-o el, e deja aprinsă. Banii și ceva sentimente sunt și aici. Toți îi dețin inima și se comportă ca și cum și-ar fi împărțit bucuroși moștenirea. Asta e lumea pe care a lăsat-o, una în care Napoli se bate, pentru prima oară, la titlu, fără el. Sper să-l câștige!

Una în care demențialul lui joc unu contra unu, apoi, în faza următoare, unu contra doi, sau unu contra patru, nu se va mai vedea. O lume din care Dumnezeu s-a cărat, lăsând multe în urmă, dar mai ales urletul acelui copil îmbrăcat în tricoul galben-albastru al celor de la Boca, jelindu-l și înjurând-l disperat pe Diego, cel fără inimă: “De ce te-ai dus, puta madre!?”

Inima, mingea, ceasurile. Golurile. Toate au rămas pe undeva, pe aici. Printr-o peluză, printr-un aparat de radio, printr-un taxi fără traseu și fără șofer.

Așa a fost primul an fără.

Marius Mitran / Autor
Recunoscut după apelativul de "Maestru" pentru cunoștințele în materie de fotbal și, în general, de sport, Marius Mitran se întoarce în echipa ProSport după o pauză de 16 ani. A debutat în presă în anul 1992 la ziarul Ora (1992-1994). După doi ani, s-a mutat la Gazeta Sporturilor (1994-1995), ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Două cuvinte! Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după ce a jucat 95 de minute în Manchester City – Tottenham 0-4
Două cuvinte! Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după ce a jucat 95 de minute în Manchester City –…
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas şi jumătate în Giuleşti”
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×