Marius Avram, specialistul ProSport în arbitraj, a dat verdictul în ceea ce privește greșelile de arbitraj de Chindia Târgoviște – CFR Cluj și FCSB – UTA Arad, scor 2-1.
Marius Avram este de părere că cele două meciuri din etapa a 18-a au fost viciate de către „centralii” delegați de CCA (Comisia Centrală de Arbitraj).
Specialistul ProSport în arbitraj este de părere că Chindia Târgoviște și UTA Arad au fost defavorizate de arbitraj în favoarea celor de la CFR Cluj, respectiv FCSB.
Marius Avram a transmis că arbitrul Marian Barbu nu ar fi trebuit să acorde penalty la faza în care a fost implicat Octavian Popescu, dar nici în momentul în care Medimorec a făcut henț în careu, toate acestea deoarece mingea a ieșit în afara gazonului la faza în care Dumiter a centrat.
„După Chindia – CFR Cluj, am avut încă un meci în care arbitrii au avut un rol important în stabilirea câștigătoare, cel dintre FCSB și UTA. Sunt două meciuri viciate de arbitri. La prima lovitură de la 11 metri, în desfășurarea inițială a jocului putem să credem că jucătorul de la FCSB a fost călcat, dar reluările arată că a avut loc cel mult un contact normal între cele două ghete, contact care nu este nicidecum fotbal. Nu este nici vorbă de lovitură de la 11 metri! Popescu a exagerat acel contact și l-a păcălit pe Barbu, care, deși se afla foarte aproape de acea fază, nu a reușit să o judece în mod corect. La cel de-al doilea penalty acordat, tot în favoarea celor de la FCSB, se vede în mod clar cum jucătorul de la UTA are mâna într-o poziție absolut normală, încearcă să și-o retragă, este lovit de la o distanță foarte mică de adversar, care șutează înspre poartă, deci nu se regăsește niciun element care să ne ducă în direcția acordării unei lovituri de la 11 metri.
Acest aspect este mai important decât faptul că mingea a ieșit în afara terenului de joc. Fiind vorba de o depășire de câțiva centimetri, într-o fază rapidă, putem înțelege de ce arbitrul asistent greșește la o astfel de fază. Ceea ce nu putem înțelege este de ce arbitrul de centru acordă lovitură de la 11 metri la un henț care nu este sancționabil. Concluzia este clară: Marian Barbu a dat greșit două lovituri de la 11 metri pentru echipa gazdă”, a declarat Marius Avram, specialistul ProSport în arbitraj, în exclusivitate, despre deciziile luate de centralul Marian Barbu, în meciul FCSB – UTA Arad, 2-1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER