FCU Craiova este pe un butoi cu pulbere după ce Adrian Mititelu jr. a anunțat scoaterea la vânzare a clubului, iar liderul suporterilor spune că nu ar accepta niciodată o fuziune cu rivala Universitatea.
Suporterii din Peluza Sud au remis un comunicat după meciul pierdut cu 2-0 în fața lui FC Voluntari prin intermediul căruia îi atacau pe jucători și îi cereau lui Adrian Mititelu, aflat în spatele gratiilor, să vândă clubul. La scurt timp, fiul acestuia a anunțat că echipa este de vânzare și a spus că este dispus să i-o cedeze până chiar și patronului Universității Craiova, Mihai Rotaru.
Liderul fanilor lui FCU Craiova, Andrei Preda, spune că preferă ca formația să se desființeze decât să fuzioneze cu rivalii.
Adrian Mititelu jr. a spus că fanii din Peluza Sud au beneficiat de sponsorizări masive în ultimii ani din partea sa, însă liderul acestora, Andrei Preda, neagă varianta. Suporterul e convins că fiul patronului lui FCU Craiova își va schimba declarațiile în cel mai scurt timp.
„Am văzut că au apărut niște declarații conform cărora ne-ar fi dat bani celor din galerie. Sunt sigur că azi își va schimba declarațiile. Dacă are vreo probă că a dat bani cuiva să vină să o arate. Nu există așa ceva. Probabil a fost supărat după comunicatul pe care Peluza Sud l-a dat.
Dacă e un blestem pentru el echipa, să o lase și gata. Să vândă echipa, dacă nu vrea s-o vândă, să nu mai bage bani. Sunt foarte mulți oameni de afaceri din Craiova și nu numai care vor să se implice în acest proiect. Dacă nu, vom merge înapoi în Liga 4, Liga 3. Oricum, noi suntem chinuiți de ani de zile de când Mititelu a preluat această echipă. Dacă spune că de 16 ani e înjurat, el dă bani cuiva care îl înjură? Nu acceptăm fuzionare. Decât să se întâmple asta, mai bine să se desființeze. Să rămână el cu Rotaru, cu Olguța”, a declarat Andrei Preda pentru Pro X.
Liderul Peluzei Sud, Andrei Preda, spune că el și ceilalți suporteri ai lui FCU Craiova nu au avut parte de nicio bucurie de când Adrian Mititelu a preluat frâiele clubului.
„Nu mai vrem fotbal la Craiova cu Adrian Mititelu patron! Să lase echipa și să vină alt patron. Din 2005, de când a venit el la echipă, n-am avut nicio bucurie, în afară de 2-0 cu Dinamo. Din 2005 ne-am bucurat de ce? De două promovări? Am avut parte de dezafilieri, de Liga 4, de o altă echipă apărută în Craiova.
Nu există fuzionare. Noi nu vom merge la o altă echipă. A spus că a băgat 22 de milioane de euro și uitați-vă unde suntem. E de râsul lumii. Clinceni anul trecut a intrat în play-off cu un buget de 1.200.000 de euro. Noi suntem pe locul 14, nu putem bate pe nimeni, ne bucurăm dacă avem două cornere, un șut la poartă. Cel mai frumos fotbal s-a jucat cu Stoican, în acele două etape. L-a dat pe Trică afară după promovare, apoi pe Mutu l-a adus pentru imagine.
Vă dați seama unde suntem noi? Am adus jucători liberi de contract. Unul dintre ei am înțeles că nu poate juca pentru că sunt prea mulți. Nu sunt oameni profesioniști la club. La noi nu există cale de împăcare cu patronul echipei până nu dispare cealaltă echipă din oraș. Dacă va exista o împăcare între noi și patronul Universității Craiova timpul va decide”, a mai spus Andrei Preda.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER