Valeriu Iftime, patronul formației FC Botoșani, a lansat un atac dur la adresa arbitrilor din Liga 1.
După ce FCSB și CFR Cluj au fost ajutate de arbitraj în etapa a 18-a din Liga 1, Valeriu Iftime a ieșit la atac.
Acesta a dezvăluit că nu doar UTA Arad și Chindia Târgoviște au avut de suferit din cauza arbitrajului, ci și echipa sa. Valeriu Iftime susține că CCA ar fi trebuit să ia măsuri după ce Andrei Tîrcoveanu a fost suspendat în meciul FC Botoșani – Voluntari 1-1.
Totodată, Valeriu Iftime susține că avea așteptări mai mari de la comisiile abilitate să judece fazele litigioase din Liga 1.
„Chestii foarte, foarte dubioase pentru mine. Comisia vede pe televizor cum acel băiat de la mine (n.r. – Andrei Tîrcoveanu) n-a simulat în careu (n.r. – este vorba despre meciul Botoșani – Voluntari 1-1), dar ei merg mai departe cu suspendarea.
Mai întâi i-au dat un galben pentru acea presupusă simulare după care l-au dat afară. Cei de la Comisie trebuiau să-i taie galbenul și să-l lase pe băiat să joace. L-au suspendat o etapă, dar nu este corect.
Suntem niște chiori! Este o lipsă de respect criminală față de fotbal!”, a spus Valeriu Iftime, patronul celor de la FC Botoșani, pentru Digisport.ro.
Pentru FC Botoșani urmează meciul cu Universitatea Craiova, azi, ora 20.30, în etapa a 18-a din Liga 1, sezonul 2021 – 2022, Live Video Online pe www.prosport.ro și la TV pe Digi Sport 1, Telekom Sport și Look Sport Plus.
Cele două formații sunt la egalitate de puncte înaintea partidei din runda a 18-a, dar oltenii au un golaveraj mai bun și ocupă poziția a 5-a în clasamentul Ligii 1. Învingătoarea de pe stadionul „Municipal” face 31 de puncte și urcă până pe 4.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER