România a pierdut primul meci la Campionatul Mondial! Așa cum era de așteptat, echipa noastră a cedat în fața Norvegiei: 22-32.
Echipa noastră a marcat primul gol al meciului, dar a rezistat doar 20 de minute, iar apoi s-a prăbușit spre finalul primei reprize, în care a marcat 11 goluri.
Tot 11 goluri a înscris România și în partea a doua a meciului și a cedat în cele din urmă la 11 goluri diferență: 22-33. De remarcat felul în care au jucat Dincă și Laslo, prea puțin însă pentru a emite pretenții în fața unei echipe care se va lupta pentru câștigarea trofeului.
Min. 60: Laslo înscrie de la 7 metri în ultimele zeci de secunde ale meciului.
Min. 57: Ostase înscrie și ea, dar scorul rămâne unul net favorabil Norvegiei: 30-21.
Min. 53: Două goluri consecutive pentru echipa noastră: Laslo înscrie și ea frumos, prin surprindere: 19-28.
Min. 52: Dincă înscrie un gol superb, dar România este condusă la o diferență mare: 18-28.
Începe repriza secundă.
Min. 30: Norvegia înscrie în ultima secundă a primei reprize, după ce Lunde a avut o paradă extraordinară. România este condusă la șase goluri: 17-11.
Min. 23: Adi Vasile cere time-out: Norvegia s-a dus la trei goluri: 10-7.
Min. 13: România – Norvegia 4-4. Bazaliu înscrie un gol superb.
Min. 3: Crina Pintea înscrie al doilea gol al României. Conducem cu 2-1.
Min. 1: GOOOOL ROMÂNIA! Harabagiu marchează superb primul gol al meciului.
Min. 1: Începe al treilea meci al României la Campionatul Mondial. Atmosfera este una superbă, sunt mulți români în sală.
După victoriile clare cu Iran și Kazahstan, fetele noastre au o misiune teribil de grea în meciul transmis de Look Sport, Telekom Sport și Digi Sport.
„Ar fi grozav să ajungem în sferturile de finală, cum își dorește selecționerul, dar e greu de spus. Sper totuși să ajungem acolo, să fim optimiști. Numai că ultimele evoluții la Olimpiadă, la Mondiale și Europene au fost de locul 10 în jos. De fapt, obiectivul este să intrăm în primele 10. Cu ani în urmă locul 10 nu exista ca obiectiv, ținteam doar la medalii. Din păcate, așa se pare, s-a cam trecut în grupa a doua valorică a handbalului mondial și european. Dar să avem un pic de optimism. Sper să jucăm bine și chiar dacă pierdem cu Norvegia, să pierdem onorabil, nu la scor”, a declarat antrenorul Cornel Bădulescu pentru ProSport.
Duelul dintre România și Norvegia poate fi urmărit și Live Stream Online, pe digisport.ro, de la ora 21:30.
Meciul cu Norvegia este un meci care trebuie să-ți creeze foarte multă bucurie, foarte multă ambiție. Este unul dintre meciurile alea foarte frumoase de jucat” – Adrian Vasile, selecționerul României
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER