Giovanni Becali, cunoscutul impresar de fotbaliști, a povestit istoria trecerii lui Dennis Man de la FCSB la AC Parma.
Dennis Man s-a transferat, în ianuarie 2021, de la FCSB la echipa italiană de fotbal Parma, cu care a semnat un contract valabil până la data de 30 iunie 2025.
Suma plătită pentru internaționalul român ar fi de 11 milioane de euro, la care se pot adăuga alte două milioane în bonusuri, potrivit presei italiene.
Cei mai scumpi fotbalişti români care s-au transferat direct din Liga I sunt Nicolae Stanciu (de la Steaua la Anderlecht, în 2016), pentru 10 milioane de euro, Vlad Chiricheş (de la Steaua la Tottenham, în 2013), pentru 9,5 milioane de euro, şi Valentin Mihăilă (de la Universitatea Craiova la Parma, în toamnă), pentru 8,5 milioane de euro.
„O discuție de care-mi aduc aminte cu plăcere a fost despre transferul lui Man. Îmi zicea Krause că vărul meu nu lasă la preț și nu știe ce să facă. Atunci s-a pus problema cum reușesc cei doi să comunice.
„Gigi, cum facem că patronul Parmei știe de hârtiile pe care tu mi le-ai dat pentru Man, de 12, 13 milioane și vrea să negocieze cu tine?” „Păi și cum facem, Giovanni, că eu nu vorbesc engleză?”, îmi zice Gigi.
Și atunci am găsit soluția Meme Stoica. I-am dat lui Krause numărul lui Meme și au discutat ce doreau până ce Gigi și patronul Parmei s-au pus de acord asupra sumei de transfer”, a recunoscut Giovanni Becali în Fanatik.
„Așa face Gigi. Că nu-l mai dă, că-l ține ca să ia campionatul, de-astea… Atunci a intervenit Krause, a vorbit cu Meme, cum ziceam, apoi cu Gigi și s-au pus de acord. Pe mine nu m-a interesat nimic altceva decât să le fac legătura, restul a fost treaba lui Dragoș și a lui Gigi.
Oricum, Gigi a promis tuturor jucătorilor că le dă drumul, indiferent ce impresar au, dacă oferta care vine la el îi convine. Așa a fost și cu Man la Parma”, a recunoscut omul de afaceri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER