Cristi Borcea, fostul finanțator de la Dinamo, a recunoscut că este afectat de rezultatele slabe ale echipei din Șoseaua Ștefan cel Mare.
FC Dinamo va întâlni echipa Farul Constanţa, luni, pe teren propriu, de la ora 20.30, în etapa a 21-a a Ligii 1.
Dinamoviştii ocupă locul 15 în clasament, cu 12 puncte, în timp ce Farul Constanța este pe 7, cu 29 de puncte. Lider este CFR Cluj, care are 54 de puncte.
Omul de afaceri admite că discută cu Nicolae Badea despre problemele de lot și îi acordă credit antrenorului Mircea Rednic.
„Mă uit la meciurile cu Dinamo, da. Chiar am vorbit cu Nicolae Badea după ultimul meci. Era și el era foarte nervos și eu vai de capul meu. Nu se poate așa ceva. Să iei bătaie după minutul 90. Mircea Rednic simte jucătorii.
Și la Iliev ăsta. E un portar foarte bun, dar foarte nervos. Din contră, el trebuie să dea calm echipei, nu să fie irascibil.
Nu e problema că Rednic nu mai are control în vestiar, doar că el nu are marfă în momentul de față. Dinamo nu are vârf în primul rând, nu are mijlocaș, nu are nimic.
Dinamo are jucători cu experiență, doar că altfel ar fi arătat acești fotbaliști cu pregătirea făcută alături de Micea Rednic”, a spus Cristi Borcea la Realitatea TV.
Mircea Rednic a vorbit despre ultimul meci din 2021 pentru Dinamo contra Farului antrenat de Gheorghe Hagi.
“O echipă foarte bună, bine organizată, cu un antrenor foarte bun. Toată lumea va lupta pentru cele trei puncte. Trebuie să faci un meci foarte bun ca să iei cel puţin un punct. Ultimul meci, care cred că este cel mai important.
De obicei ultima impresie poate să schimbe multe şi asta o să încercăm să facem, chiar dacă am ceva jucători lipsă. Trei sunt suspendaţi, Deian, Andrei Radu, Răuţă, am şi ceva jucători uşor răciţi, Ricardo Grigore nu s-a antrenat ieri. Am reuşit să fac un lot de 18 jucători care să abordeze meciul de mâine”, a declarat el.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER