Mircea Lucescu este alături de Dinamo în cele mai dificile momente prin care trece gruparea din „Ștefan cel Mare”.
Mircea Lucescu a revenit în București și a mers pe stadionul din „Ștefan cel Mare” pentru a urmări meciul Dinamo – Farul Constanța, scor 0-2, din etapa 21.
Fostul antrenor și jucător din „Groapă” a discutat despre situația în care se află Dinamo și a transmis că e dispus să îi ajute pe „câini”.
Mircea Lucescu susține că ar fi dispus să discute cu oficialii echipei Dinamo Kiev pentru a-i convinge să lase mai mulți tineri jucători de la echipă să meargă la Dinamo pentru a-o ajuta pe „câini” să se salveze de la retrogradare.
„Dacă s-ar putea, aş încerca să conving conducerea, câţiva dintre jucătorii mai tineri, cu perspectivă de a ajunge la echipa naţională, să poată juca într-un campionat străin. Dar nu depinde de mine şi nu eu pot să iau decizii.
Se fac eforturi mari să o salveze şi ar fi foarte bine, pentru că nu s-ar întârzia revenirea în prim plan a unui brand şi a unei echipe cu un trecut extraordinar. Îmi doresc foarte tare să înceapă construcţia acelui stadion şi atunci văd viitorul lui Dinamo în roz”, a declarat Mircea Lucescu.
Dinamo Kiev se află pe locul 2 în clasamentul din Ucraina, cu 45 de puncte, la două în spatele celor de la Șahtar Donețk. Echipa condusă de Mircea Lucescu are 14 victorii, trei remize și o înfrângere în cele 18 meciuri jucate în sezonul 2021 – 2022.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER