Golgheterul lui Real Madrid, Karim Benzema, termină anul 2021 cu mai multe goluri marcate decât superstarurile Leo Messi și Cristiano Ronaldo.
Această performanță reprezintă o dulce răzbunare pentru internaționalul francez, care a pierdut Balonul de Aur 2021, în fața rivalului Leo Messi.
Benzema este liderul absolut actual din lotul lui Florentino Perez.
Internaționalul francez Karim Benzema și-a luat la revedere de la anul 2021 cu un moment extrem de special pentru el. Ovațiile primite din partea publicului basc, prezent pe „catedrala” San Mames, la meciul pierdut de Bilbao cu Real Madrid, nu mai au nevoie de nicio explicație.
Ele au reprezentat tributul adus unui adevărat golgheter, care la 34 de ani a atins nivelul său maxim de excelență. Karim Benzema nu este un simplu nouar, este un atacant polivalent, care poate interpreta cu ușurință orice partitură pe care managerul său o alege pentru compartimentul ofensiv al echipei blanco.
După ce Cristiano Ronaldo a plecat de la Real Madrid, Karim Benzema s-a transformat într-un atacant letal, care s-a așezat confortabil în fotoliul de golgheter de pe Santiago Bernabeu și a început să marcheze la foc automat, reușind într-un procent foarte mare să îl facă uitat pe starul portughez.
Cifrele sale de goluri marcate pentru Real Madrid din 2018 încoace vorbesc de la sine, 30-27-30. În acest sezon are deja 20 de reușite până acum și îl mai despart doar 12 goluri de recordul său personal, de 32, care datează din stagiunea 2011/2012.
Doar anul trecut, între luna ianuarie și finalul sezonului din LaLiga, Benzema a înscris de 18 ori pentru un Real Madrid care se afla pe atunci într-un moment extrem de problematic.
Din ianuarie, nouarul blanco a marcat 38 de goluri pentru clubul de pe Bernabeu, plus încă 9 pentru naționala Franței și i-a lăsat în urmă pe vechii săi rivali Leo Messi, cu 34 de reușite în 2021, împărțite între Barcelona și PSG, plus alte 9 la naționala Argentinei, și Cristiano Ronaldo, cu 32 de goluri înscrise pentru Juventus și Manchester United, la care se adaugă încă 14 pentru naționala Portugaliei.
Liderul detașat în acest clasament al celor mai prolifici jucători din 2021 este polonezul feroce Robert Lewandowski, cu un număr incredibil de 58 de goluri la Bayern Munchen, și țintele celor de la Real Madrid, Kylian Mbappe, de la PSG, și Erling Haaland, de la Borussia Dortmund, ambii cu câte 43 de reușite.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER