Cornel Șfaițer (56 de ani), dorit în urmă cu un an și de Dinamo în conducerea executivă, va renunța la funcția de manager general al prim-divizionarei Sepsi Sf. Gheorghe.
Noua destinație este, potrivit Liga2.ro, Poli Iași, locul 12 în eșalonul secund. Oficialii din Copou l-au dorit și în vara trecută, dar patronul Laszlo Dioszegi nu a fost de acord cu plecarea acestuia de la formația covăsneană.
Sepsi Sfântu Gheorghe s-a calificat în vara anului trecut, în premieră, în cupele europene.
În ultima perioadă, Cornel Șfaițer a fost curtat insistent de Politehnica Iași, formație pe care o va prelua săptămâna viitoare. Gruparea moldavă este antrenată de Costel Enache.
Municipalitatea ieșeană este dispusă să asigure un buget de 2 milioane de euro în acest an, pentru a pune bazele promovării lui Poli în elită în sezonul viitor, scrie Gsp.
Cornel Șfaițer a contribuit la coordonarea și ascensiunea a trei grupări: Bucovina Suceava, FC Botoșani și Sepsi Sfântu Gheorghe.
Cornel Șfaițer, managerul echipei de fotbal Sepsi Sfântu Gheorghe a împlinit în decembrie 2021, vârsta de 56 de ani. Omul de afaceri este patronul societății Prodalcom, cea care produce Voronskaya.
Pentru cine nu știe Cornel Șfaițer e dinamovist. Fanatic și chiar membru DDB.
„Datorită lui Dudu Georgescu, Florea Dumitrache și Cornel Dinu. Voiam să-i văd. La meciul cu Hamburg am devenit fan 100%. Costel Orac a fost senzațional! În ’88 am făcut o deplasare cu mașina pe o vreme îngrozitoare.
Era 2 decembrie, un 0-0 cu Steaua pe o zăpadă ca-n povești. Nu știam dacă TVR va televiza meciul și n-am vrut să risc, așa că am venit la meci”, a povestit Cornel Șfaițer în urmă cu câțiva ani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER