Bernard Tomic (29 de ani, 257 ATP) a pierdut meciul cu Roman Safiullin (24 de ani, 146 ATP) în calificările de la Australian Open, dar meciul a fost unul inedit prin ce s-a întâmplat în timpul desfășurării lui.
În al doilea set, la 2-1 pentru Safiullin, Tomic nu s-a mai ridicat de pe scaun la schimbul de terenuri și i-a făcut semn arbitrului din scaun că are COVID-19.
Acesta susținea că a ieșit negativ la testele rapide, însă n-a înțeles de ce nu a efectuat niciun test PCR până acum
Tomic a surprins asistența în timpul meciului: „Am COVID fără dubiu”
„Sigur am COVID-19, sunt convins că în două zile o să ies pozitiv, te asigur. Te scot la cină dacă nu o sa fiu pozitiv, altfel îmi faci tu cinste”, a punctat jucătorul de tenis.
„Organizatorii îi lasă pe jucători să intre pe teren pe baza testelor rapide făcute în hotel, fii serios. Nu s-a organizat nicio testare PCR într-un cadru oficial”, i-a transmis Tomic arbitrului Aline Da Rocha Nocinto, citat de ABC.
Bernard Tomic being Bernard Tomic. Can this bloke hurry up and retire already. #tennis #ausopen pic.twitter.com/k0LB0rQ9LA — Mark Gottlieb (@MarkGottlieb) January 11, 2022
Bernard Tomic being Bernard Tomic. Can this bloke hurry up and retire already. #tennis #ausopen pic.twitter.com/k0LB0rQ9LA
— Mark Gottlieb (@MarkGottlieb) January 11, 2022
Protocolul prevede ca în cazul în care un contact al jucătorilor iese pozitiv, aceștia trebuie să se izoleze pentru 7 zile, așa că sfatul organizatorilor a fost ca fiecare jucător să aibă propria cameră și să reducă pe cât mai mult posibil interacțiunea, chiar dacă locuiesc în același loc.
În ceea ce privește spectatorii, organizatori se așteaptă ca turneul să se desfășoare la capacitate maximă. Cu toate acestea, nimic nu este bătut în cuie, la fel cum s-a întâmplat la ediția din 2021, când s-a impus un lockdown de 5 zile, iar meciurile s-au desfășurat fără spectatori.
Australian Open se va desfășura în perioada 17-30 ianuarie 2022.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER