Au fost șase, dar niciuna norocoasă! Toate româncele din calificările Australian Open au ratat accederea pe tabloul principal: Irina Bara, învinsă în ultimul tur

Au fost șase, dar niciuna norocoasă! Toate româncele din calificările Australian Open au ratat accederea pe tabloul principal: Irina Bara, învinsă în ultimul tur
Image: 641816666, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: Profimedia
  • Publicat:

Cu toate că româncele au luat cu asalt calificările turneului de Grand Slam de la Australian Open (17 – 30 ianuarie), niciuna dintre ele nu a răușit accederea pe tabloul principal.

Irina Bara (136 WTA) a ajuns cel mai departe, până în finala calificărilor, dar aceasta a pierdut fără drept de apel vineri dimineață, scor 2-6, 1-6 cu Viktoryia Tomova (Bulgaria, 119 WTA), cap de serie numărul 5 în calificări. Irina a fost a 18-a favorită a calificărilor, dar nu a putut ajunge pe tabloul principal, lucru care ar fi reprezentat o premieră pentru ea.

Celelalte cinci românce înscrise în calificări la Australian Open au cedat încă din turul inaugural: Gabriela Talabă-Lee (226 WTA) – Kamilla Rakhimova (Rusia, 116 WTA) 2-6, 3-6, Mihaela Buzărnescu (124 WTA) – Ysaline Bonaventure (Belgia, 177 WTA) 2-6, 2-6, Irina Fetecău (215 WTA) – Martina Trevisan (113 WTA) 7-5, 6-7(10), 2-6 și Cristina Dinu (256 WTA) – Cristina Bucsa (Spania, 160 WTA) 1-6, 0-6.

Au fost șase, dar niciuna norocoasă! Toate româncele din calificările Australian Open au ratat accederea pe tabloul principal: Irina Bara, învinsă în ultimul tur

Meciul pentru calificarea pe tabloul principal de la Australian Open dintre Irina Bara și Viktoryia Tomova a fost unul de coșmar! Românca nu și-a câștigat nici măcar o dată serviciul, cedând toate cele șapte game-uri în care s-a aflat la serviciu. Partida a durat o oră și 19 minute, fiind adjudecată fără drept de apel de Tomova, cu 6-2, 6-1. Probabil că Bara nu a mai avut resurse fizice după ce în faza precedentă a disputat un maraton de două ore și 55 de minute: 5-7, 6-1, 6-4 cu conaționala Alexandra Cadanțu-Ignatik (211 WTA).

Astfel, România va avea cinci reprezentante pe tabloul principal de la Australian Open în acest an, toate fiind acceptate direc, pe baza clasamentului: imona Halep (15 WTA), Sorana Cîrstea (38 WTA), Irina Begu (58 WTA), Jaqueline Cristian (73 WTA) și Gabriela Ruse (82 WTA). Prezența în primul tur, pe tabloul principal de la Australian Open 2022, e recompensată cu 90.000 de dolari, iar campioana va încasa un jackpot de 2,5 milioane de dolari.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Două cuvinte! Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după ce a jucat 95 de minute în Manchester City – Tottenham 0-4
Două cuvinte! Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după ce a jucat 95 de minute în Manchester City –…
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas şi jumătate în Giuleşti”
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×