Ianis Zicu, fostul jucător al lui Inter Milano, a recunoscut că ar accepta să preia echipa națională a României în cazul în care FRF l-ar oferta.
Echipa națională a României a rămas fără selecționer, toate acestea după ce Mirel Rădoi a refuzat să își prelungească înțelegerea cu Federația Română de Fotbal.
La scurt timp după refuzul lui Mirel Rădoi, FRF a negociat cu Gică Hagi, Răzvan Lucescu și Dan Petrescu, dar cei trei au ales să își continue munca la echipele de club.
După ce Federația Română de Fotbal a fost refuzată de antrenorii mari ai României, Ianis Zicu a transmis că ar fi dispus să preia banca tehnică a primei reprezentative și a explicat de ce.
„Clar că accepți, nu ai cum să nu accepți! Ținând cont că e naționala mare, accepți. Am spus că nu m-aș duce la o echipă națională pentru că vreau să lucrez zilnic la o echipă de club, dar, fiind vorba de naționala mare, e greu. Pentru că șansa în viață vine foarte rar. Dacă alții cu mai multă experiență n-au fost pregătiți, putem să încercăm și noi, ăștia tineri”, a declarat Ianis Zicu, în emisiunea Digi Sport Special.
Din postura de antrenor principal, Ianis Zicu a pregătit echipa U19 a celor de la FC Voluntari (ianuarie – iunie 2019) și prima echipă a Farului Constanța (iulie 2019 – august 2021). Înainte să urmeze calea antrenoratului, Ianis Zicu a jucat pentru ASA Târgu Mureș, ACS Poli, Petrolul Ploiești, Gangwon FC, Pohang Steelers, ȚSKA Sofia, Poli Timișoara, FC Dinamo, Inter Milano, Rapid, AC Parma, FCM Câmpina și Farul U19.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER